După dubla cu Estonia și Andorra în care au câștigat șase puncte, pe jucătorii lui Pițurcă îi așteaptă două meciuri de foc, cu Turcia, în deplasare, pe 12 octombrie, iar apoi confruntarea de pe teren propriu cu Olanda, pe 16 octombrie.
Victor Pițurcă a vorbit despre situația lui Adrian Mutu, care va fi rechemat la națională abia atunci când se va impune ca titular la Ajaccio.
„Am discutat cu Mutu aseară, mi-a spus că se simte bine din punct de vede fizic. Are nevoie să joace! Dacă evoluează 60-70 de minute în următorul meci, apoi titular în toate celelalte, este bine. Dar e foarte greu, e un campionat fizic, puternic. Nu-i va fi ușor.
Echipa națională are nevoie de Mutu, dar de un Mutu pus foarte bine la punct fizic. La echipa națională nu poți să joci dacă nu alergi de la 12 kilometri în sus. La mine, jucătorul trebuie să fie umil când vine la națională și să fie perfect din punct de vedere fizic”, a spus Pițurcă la Dolce Sport.
Pițurcă a comentat și scandalul iscat în jurul neconvocării lui Lucian Sânmărtean la națională și a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu Adrian Porumboiu la telefon.
„Nu i-am spus niciodată lui Porumboiu să îl pună pe Sânmărtean să se retragă de la națională. Niciodată nu-i voi mai răspunde la telefon! Mi-a spus «Băi Piți, eu am băgat 35 de milioane în echipă… Â». I-am răspuns «Foarte bine, sunt jucătorii tăi. Poți să faci ce vrei cu ei. Dacă vrei, spune-le să se retragă de la națională». Atât!
S-a făcut mare tam-tam când am spus că Tănase e titularul postului. Am spus de fapt că e titular pentru meciul cu Estonia. Prefer să aduc un puști ca Maxim, de perspectivă, și care să reacționeze corect chiar dacă îl bag numai cinci minute, decât pe Sânmărtean, care ați văzut cum a jucat cu Inter, când a intrat pe parcursul partidei”, a mai spus Pițurcă la Dolce Sport.
Selecționerul a explicat care este strategia sa în ceea ce privește selecția jucătorilor.
„În general, am chemat jucătorii care au evoluat mai mult pentru echipele de club. Dacă nu joacă la club e foarte greu din punct de vedere fizic să intre într-un meci al naționalei. Trebuie să te impui, să demonstrezi că meriți să joci în locul altcuiva. Dacă nici antrenorul de la club nu te bagă, înseamnă că nu ești de nivelul echipei. Jucătorii trebuie să fie umili când vin la națională”, a mai spus el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER