Victor Pițurcă, propus la echipa națională a României. „M-am întâlnit cu cineva de la FRF și mi-a zis că este o soluție foarte bună!”
Victor Pițurcă a fost propus la echipa națională a României de către Giovanni Becali, celebrul impresar din român.
Giovanni Becali susține că s-a întâlnit de două ori cu o persoană importantă din cadrul Federației Române de Fotbal și că l-a propus pe Victor Pițurcă, toate acestea în momentul în care Christoph Daum era pe făraș.
Totodată, Giovanni Becali este de părere că Federația Română de Fotbal ar fi dat lovitura dacă l-ar fi adus pe Victor Pițurcă pe banca tehnică a echipei naționale a României, dar că FRF l-a ales pe Cosmin Contra drept înlocuitorul lui Christoph Daum.
Victor Pițurcă, propus la echipa națională a României
„Vă pot spune un secret și se poate verifica. Înaintea alegerilor, atunci când pleca Daum, m-am întâlnit cu un om exponențial din FRF la o cafea și i-am propus ca noul selecționer să fie Pițurcă. I-am zis că e singurul care se poate califica și care nu le făcea probleme. A zis că e o soluție foarte bună, iar după 10 zile a fost pus Contra. Eu am avut două întâlniri cu acea persoană.
Credeți că eu mă ducam degeaba? Pițurcă avea și el probleme cu FRF, dar se putea face, nu era problemă. Nu mă ducema degeaba să discut. Câștiga la loterie dacă îl puneau pe Pițurcă”, a spus Giovanni Becali.
Victor Pițurcă a fost selecționerul echipei naționale a României în trei rânduri
Victor Pițurcă a antrenat-o ultima dată pe CS U Craiova, formație de care s-a despărțit pe 4 ianuarie 2020. Tehnicianul în vârstă de 64 de ani a mai antrenat echipa națională a României în trei rânduri: 1998 – 1999, 2004-2009 și 2011 – 2014.
Pe parcursul carierei, Victor Pițurcă a mai antrenat echipe precum Steaua, CS U Craiova, FC U Craiova, România U21, Ittihad și FCSB.