Victor Pițurcă știa cum puteam învinge Norvegia: „Trebuia să faci tranșee acolo”

Victor Pițurcă, fostul selecționer al tricolorilor, a vorbit după meciul România – Norvegia, 1-1, despre golul egalizator al nordicilor, din prelungiri. Actualul antrenor al Craiovei e de părere că greșelile de marcaj au dus la reușita adversarilor, mijlocașii centrali având un plasament greșit.

”Pare puţin dramatic, dar ăsta e fotbalul, nu avem ce face. La golul lor a fost o fază în care nu ne-am marcat bine adversarii. A fost un gol venit pe calitățile norvegienilor, centrare și gol cu capul. Cei care trebuiau să facă marcajul, trebuiau să o facă mai bine. Era de așteptat că în ultimele minute vor fi multe mingi în careu.

 

La gol a fost o greșeală de marcaj. Toată lumea trebuia să fie în acea zonă. Erau spațiile mari. Aveai 1-0, trebuia să faci tranșee acolo. Ar fi fost o mare victorie. E păcat, am avut meciul în mână”, a declarat Victor Pițurcă la TV Telekom Sport.

Victor Piţurcă l-a lăudat apoi pe cel mai bun om al naționalei noastre, Alexandru Mitriță: ”Este cel mai bun. Prevedeam că dacă va juca va fi printre cei mai buni. El cu jucătorii de gabarit, având îndemânare, în duelurile unu contra unu a făcut ce a vrut. A făcut o fază formidabilă şi a marcat un gol spectaculos. Mitriţă e un jucător care marchează şi cu stângul, cred că norvegienii nu-l cunoşteau atât de bine”.

Calcule EURO 2020! Cum ajunge România la turneul final după remiza cu Norvegia, 1-1. Spania a egalat Suedia pe final și ne ține în viață

Publicat: 16 10. 2019, 09:32
Actualizat: 16 10. 2019, 09:32