„Victoria contra Italiei din ’83 este cel mai mare succes al naționalei” Ce spune „Il Luce” despre amicalul de mâine!
În 1983, cu Mircea Lucescu pe bancă și Ladislau Boloni în teren,
România reușea să învingă Italia, campioană mondială en-titre la
acea dată. Actualul antrenor al Șahtiorului este de părere că acel
meci a fost cea mai bună partidă reușită de naționala României și
vede confruntarea de mâine ca pe un duel mai degrabă al
fotbaliștilor, decât al unor veritabile reprezentative deoarece
ambele formații trec prin perioade mai puțin favorabile.
„În opinia mea, este cea mai mare victorie a echipei
naționale. Italia era campioană mondială la acel moment, iar
dezechilibrele din fotbal erau mult mai mari ca acum. Succesul a
fost prefigurat cumva de rezultatul de la Firenze, unde am rezistat
o repriză întreagă în inferioritate. Am pregătit foarte bine tactic
partida, dar în primul rând era o atmosferă fantastică în lot, una
pe care eu am creat-o. Meciul l-am pregătit în cantonamentul din
Ghencea, că tot zic unii acum că am ceva cu Steaua. Este un meci
amical și jucătorii trebuie să profite. Este mai mult o partidă a
fotbaliștilor decât a echipelor naționale. Chiar dacă Italia trece
printr-o perioadă mai puțin bună, un succes cu un adversar de
asemenea calibru este un lucru fantastic pentru moralul
jucătorilor. Îmi aduc aminte că, după victoria cu Italia, au
început și echipele de club din România să aibă performanțe pe plan
european”, a declarat Mircea Lucescu pentru
Libertatea.
Partida amicală
dintre Italia și România se va disputa mâine, ora 21:30 și va fi
transmisă în direct pe ProTV.