Victorie mare pentru naționala lui Mircea Lucescu, succes categoric în audiențe pentru Prima TV! Ratingul masiv înregistrat de televiziunea care a transmis meciul cu Lituania

SURSA SPORT PICTURES

Naționala lui Mircea Lucescu a adus bucuria în inimile a milioane de români. La final partidei cu Lituania din UEFA Nations League tricolorii au învins cu 3-1 și și-au asigurat primul loc în grupă după primele două partide, cu maximum de puncte.

Victoria Naționalei a adus cifre record în audiențe pentru Prima TV, care a fost lider de piață pe toate categoriile de public. În fiecare minut al meciului, la nivel național (All+g), peste 1,6 milioane de telespectatori au privit partida din Ghencea.  Potrivit datelor Kantar Media, 27.6% din cei care se uitau la televizor în intervalul 21:45-23:40, erau la Prima TV.

La nivel național, 21-59, Prima TV a înregistrat 9,54 puncte de rating și o cotă de piață de 30.7%. La mare distanță, pe poziția secundă, se clasa Pro TV (5,68 % rating) și Antena 1 (4,34 % rating).

La nivelul întregii țări, peste 2,7 milioane de români au urmărit cel puțin un minut din partida România-Lituania, iar în minutul de aur (22:32), la Prima TV, se uitau 1.9 milioane de spectator.

Și la nivel urban, 18-54, postul de televiziune din portofoliul Grupului Clever a fost lider absolut, la mare distanță de competitori. Prima TV a inregistrat, potrivit Kantar Media, 10.68% rating și o cotă de piață de 36.2%.

Unu din doi bărbați din România care se aflau în fața micului ecran urmăreau evoluția Naționalei la Prima TV. În această categorie, bărbați 18+ urban (+g), Prima TV a înregistrat 17.4% rating cu o cotă de piață de 43,8%.

Generația de Suflet își continuă aventura în UEFA Nations League și luptă pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026.

Meciurile României la Prima TV

o   Sâmbătă, 12 octombrie 2024, 21:45
Cipru – România

o   Luni, 18 noiembrie 2024, 21:45
România – Cipru

Publicat: 10 09. 2024, 15:21
Actualizat: 10 09. 2024, 15:22