Reprezentativa under 17 a României a câștigat, cu scorul de 2-0, ultimul meci de verificare înaintea debutului la Turul de Elită, în fața juniorilor de aceeași vârstă de la Sparta Rotterdam, locul 5 în campionatul U17 al Olandei, informează frf.ro.
Prima repriză a meciului a avut 40 de minute, iar a doua 45. Golurile au fost marcate de Tănase ’70 și Coman ’85.
Echipa folosită de antrenorul Bogdan Vintilă a fost următoarea: Suciu – Căpușă, Ghiță, Fridrich, Vlădescu (Grecu ’60) – Ciobanu (Tănase ’41), Kilyen (Casap ’65), Oaidă (Hagi ’65) – Dobre, Petre (Coman ’55), Carnat (Mihalcea ’65).
Pentru tinerii „tricolori” urmează două zile libere, înainte de a pregăti primul meci de la Turul de Elită din Anglia, contra Sloveniei, din 21 martie. În grupa decisivă pentru calificarea la Campionatul European din Bulgaria, România va mai întâlni Norvegia (23 martie) și Anglia (26 martie).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER