Parteneriatul Federației Române de Fotbal cu noul sponsor tehnic al echipelor naționale ale României, firma spaniolă Joma, s-a semnat miercuri dimineață.
La conferința de presă au fost prezenți Răzvan Burleanu, președintele FRF, Alberto López Gonzalez, reprezentantul Joma Sport, precum și jucători ai echipei naționale.
Partida cu Irlanda de Nord va fi prima pe care naționala României o va disputa în echipament Joma, după o perioadă de 45 de ani în care Adidas a fost furnizorul oficial.
Pentru această partidă, Joma va distribui federației un echipament aniversar de culoare galbenă, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de către compania spaniolă, urmând ca ulterior FRF să aleagă un design special pentru tricoul oficial de joc.
Conform înțelegerii dintre FRF și reprezentantul în România al producătorului de echipament, federația va primi în fiecare dintre cei patru ani de contract produse în valoare de 720.000 de euro pentru toate reprezentativele și o sumă de 480.000 de euro cu titlu de sponsorizare.
Valoarea bonusurilor de performanță pentru toți cei patru ani de contract se ridică la 600.000 de euro.
La 31 decembrie 2014 s-a încheiat ultimul contract al federației cu sponsorul Adidas, după o colaborare de 45 de ani, naționala României evoluând pentru prima dată în tricoul producătorului german la Cupa Mondială din Mexic, în 1970.
România se alătură astfel naționalelor din Bulgaria, Kenya, Honduras, Uzbekistan, Nicaragua, Bangladesh, Trinidad & Tobago sau Kirghizstan, care au de asemenea Joma ca sponsor tehnic.
Dintre echipele de club, cele mai cunoscute formații sponsorizate de Joma sunt Fiorentina, Sampdoria, Skoda Xanthi, Getafe sau Granada.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER