VIDEO | Mircea Sandu și-a dat demisia din funcția de președinte de onoare al FRF: „Toți erau slugarnici cu mine, iar acum au schimbat stăpânul. Știți cum e, poponețele se schimbă, limbile nu”. Reacția unui membru din Comitetul Executiv

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu și-a anunțat vineri dimineață demisia din funcția de președinte de onoare al Federației Române de Fotbal. Acesta și-a justificat decizia prin dorința de a nu mai fi asociat cu actualii membri ai FRF, în special cu Răzvan Burleanu și Gheorghe Chivorchian. Nașul a vorbit aproape două ore despre incompetența și impostura noilor locatari de la Casa Fotbalului. Singurul care a scăpat de săgețile lui Mircea Sandu a fost Anghel Iordănescu, care a fost exclus atunci când s-a vorbit despre trădări și lașitate. Nașul a acuzat lipsa de transparență de la FRF și a subliniat că nu va mai candida pentru Comitetul Executiv al UEFA. Sandu a cerut demisia lui Burleanu și a demonstrat faptul că actualul președinte al federației știa de contractul său încă din data de 6 martie, când i-a scăzut renta viageră de la 75.000 de euro anual la 50.000, și nu a aflat la trei săptămâni distanță, așa cum a pretins.


UPDATE 19:00 Auraș Brașoveanu, membru în Comitetul Executiv, a reacționat la atacurile lui Mircea Sandu. Fostul președinte al Federației Române de Fotbal i-a acuzat pe membrii CEx de slugărnicie în fața lui Răzvan Burleanu. Aceasta a fost reacția lui Brașoveanu: „Am tot respectul pentru Mircea Sandu, dar nu cred că de-a lungul anilor în care am conlucrat în Comitetul Executiv am avut vreodată o atitudine slugarnică în fața dumnealui, așa cum nu am nici acum față de actuala conducere a FRF. Poziția mea a fost tot timpul echidistantă și, pot spune, profesionistă, pornind de la aplicarea literii regulamentului. Nu am abdicat niciodată de la regulament, ceea ce mi-a permis să nu fiu slugarnic. Indiferent de problema care s-a discutat, dacă eu am considerat că trebuie să iau atitudine, am luat. De altfel, atât domnia sa, cât și domnul Burleanu m-au acuzat că, în multe situații, prin intervențiile mele, am perturbat și prelungit ședințele Comitetului Executiv. Deci, aceeași atitudine pe care am avut-o față de domnul președinte Mircea Sandu, pe care, subliniez, îl respect pentru tot ceea ce a făcut pentru fotbalul românesc, o am și față de domnul Burleanu. O repet: nu am fost și nu voi fi niciodată slugarnic”, a declarat acesta pentru ProSport.


Pe adresa redacțiilor de sport a fost primit joi un comunicat de presă prin care era anunțată conferința de presă a lui Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal. La etajul 21 al hotelului Intercontinental, cu doar câteva minute înainte de ora la care era programată conferința, și-au făcut apariția președintele de onoare al FRF, dar și Didi Prodan, cel care a avut grijă să împartă discursul lui Mircea Sandu jurnaliștilor prezenți în sală. Ceea ce se anunța a fi un nou atac al președintelui de onoare la adresa lui Răzvan Burleanu s-a transformat, încă din primele rânduri ale paginilor împărțite de fostul internațional, în aproape două ore de dezvăluiri care au debutat cu o demisie a lui Mircea Sandu din calitatea de președinte de onoare al Federației Române de Fotbal: „Am ajuns la vârsta la care nu îmi mai pot permite să rămân într-un fotbal în care nu mă mai regăsesc, într-un fotbal în care minciuna, iprocrizia, lipsa de caracter, limba de lemn și manipularea sunt principalele argumente ale noii echipe de conducere a FRF. De aceea am decis ca, începând de astăzi, să renunț la funcția de președinte de onoare al Federației Române de Fotbal, precum și la toate facilitățile viagere care mi-au fost conferite statutar și legal de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal”.


Actul prin care Mircea Sandu abdică din funcția de președinte de onoare al FRF și renunță la toate privilegiile rentei viagere

Mircea Sandu era președinte de onoare al FRF din luna martie. Tot atunci, pachetul de beneficii al acestuia a fost adoptat în Comitetul Executiv, înaintea Adunării Generale care l-a adus în fruntea Federației Române de Fotbal pe Răzvan Burleanu. Conform pachetului stabilit atunci, Sandu avea o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare al etajului doi al unei clădiri a FRF, limuzină și benzină decontată indiferent de numărul de kilometri parcurși, telefon, personal angajat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naționale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele și diurnă de 500 de euro pe zi. Ulterior, Sandu a renunțat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină și la secretară, iar la 28 iunie Adunarea Generală a invalidat renta viageră de 50.000 de euro pe an și celelalte beneficii stabilite pentru Mircea Sandu.


Mircea Sandu și-a dat vineri demisia din funcția de președinte de onoare al federației. Acesta fusese numit pe data de 5 martie, în cadrul Adunării Generale în care Răzvan Burleanu a câștigat alegerile pentru șefia FRF

„Lipsa de caracter pe care o are impune demisia lui Burleanu. Impostorul nu va renunța!”

Zilele trecute, ProSport l-a chestionat pe Răzvan Burleanu în privința contractului de rentă viageră a lui Mircea Sandu. Întrebat când a citit prima dată documentul cu pricina, președintele Federației Române de Fotbal a declarat următoarele: „Am parcurs conținutul, cunoscut drept , după aproximativ trei săptămâni de la momentul alegerilor din 5 martie 2014”. Mircea Sandu a împărțit însă la conferința de presă o copie a unei hotărâri din data de 6 martie, în care Burleanu, dar și membrii Comitetului Executiv, au decis scăderea rentei viagere de la 75.000 de euro anual la 50.000: „Prezint public dovada că Răzvan Burleanu a mințit în legătură cu contractul de rentă viageră încheiat între mine și Federația Română de Fotbal. Domnul Burleanu a cunoscut conținutul acestui contract încă din data de 6 martie, când a fost de acord cu reducerea rentei viagere și a acceptat implicit și celelalte clauze contractuale. Mai mult, Răzvan Burleanu a semnat hotărârea Comitetului Executiv din 6 martie prin care s-a luat act de reducerea contravalorii rentei viagere. Pentru că a mințit timp de cinci luni în legătură cu acest subiect, pentru că a cunoscut pe deplin acest contract încă din prima zi a mandatului său și pentru că a ascuns că l-a acceptat și l-a validat în calitate de membru al Comitetului Executiv, Răzvan Burleanu ar trebui ca în cursul zilei de astăzi, dacă mai are un dram de integritate, să-și dea demisia de onoare din funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. Probabil că nu va proceda astfel. Sunt convins că impostorul nu va renunța. Cer domnului Nicolae Văcăroiu să facă public controlul Curții de Conturi de la Timișoara, să vedem cum această societate (n.r. – gruparea FC Timișoara), în perioada în care era condusă de domnul Gheorghe Chivorchian, a cheltuit banii publici pe care i-a primit”, a mai precizat Mircea Sandu.


Nu mai pot accepta ca numele meu să fie legat de o echipă de impostori condusă de un tânăr format parcă la școala comsomolului sovietic și de un reprezentant al fostei coperative, care în loc să se preocupe de prezentul și viitorul fotbalului duc un război cu dușmanul de clasă reprezentat de Mircea Sandu și apropiații săi. În această luptă s-a alăturat bineînțeles și camarila noului președinte, formată din consilieri dubioși care mai ieri umblau bezmetici pe străzi
Mircea Sandu, fost președinte de onoare FRF



Mircea Sandu a atașast un document prin care solicită actualei conduceri a federației întreruperea unilaterală a contractului de rentă viageră aprobat de Comitetul Executiv în data de 5 martie, act pe care l-a semnat în cadrul conferinței de presă

„Vlădoiu și Belodedici s-au făcut preș.  Lui Iordănescu nu pot să-i spun că e laș”

Dincolo de pledoaria anti-sistem, Mircea Sandu a punctat că este împotriva prezenței lui Anghel Iordănescu în organigrama actuală a federației. Fostul selecționer ocupă funcția de director tehnic al tuturor echipelor naționale. Totuși, dintre toti membrii actuali, doar „Tata Puiu” a scăpat, aparent, de atacurile lui Mircea Sandu: „Nu pot să spun că este un laș, dar nu îl văd pe Anghel Iordănescu în această echipă. Mă uitam la meciul dintre Steaua și Aktobe. Puiu era în lojă cu impostorul șef, iar acesta stătea pe telefon, când în meci avea loc un atac. L-am întrebat pe Iordănescu: . Nu se poate să-l pui pe Iordănescu în Comitetul Executiv și să nu îi dai drept de vot. Nu poți să îți bați joc de el în halul ăsta. El a fost și este prietenul meu”, a spus Mircea Sandu la conferință. De cealaltă parte, i-a atacat dur pe Jean Vlădoiu și pe Miodrag Belodedici, foștii săi colaboratori: „Ei s-au făcut preș! Hai, Jean se ocupă cu suporterii naționalei, nu contează, mai mult eu mă ocupam de ei, decât el. Dar Belodedici e cea mai mare dezamăgire a mea! Păi, cine ai fost tu, Miodrag Belodedici, pe lângă Ciurli-Burli?”, s-a dezlănțuit Sandu.

„Burleanu apare mereu cu cravata aia maro și cu același costum”

Mircea Sandu l-a atacat dur pe actualul președinte al Federației Române de Fotbal: „Văd că impostorul vrea acum trei mandate. Cred că, de fapt, vrea și el să stea vreo 24 de ani. Stă pe același scaun pe care îl aveam eu, poartă insigna federației pe care am făcut-o eu când am împlinit 100 de ani de existență. Nu a schimbat scaunul că poate are senzația că ar fi rămas ideile mele acolo! De acum încolo, o să-i observ pe cei din actuala conducere și o să-i critic atunci când fac ceva rău. Îi cer demisia celui care minte și atunci când respiră. Începând de astăzi, nimeni nu-i va mai da crezare. Gata, închidem prăvălia după ce mă întorc din China. Îi anunț pe impostori să nu pătrundă prin efracție în biroul meu, pentru că am valori acolo. Știu că lui Prodan i-au spart biroul”
A urmat un atac la vestimentația noului președinte: „Spune Burleanu că el nu vrea salariu de 10.000 de euro. Păi, fă-ți, măi, băiatule, salariu de 10.000 de euro, să te văd și eu pe tine cu un costum ca lumea, că ai și tu o funcție, ești tânăr. El apare mereu cu cravata aia maro și cu același costum. Ia-ți un Hermes, o cravată roz”.


Eu am anunțat că, dacă voi pierde procesul cu Loteria Română, voi achita onorariul din buzunarul meu. Dar am câștigat și am adus la federație 20 de milioane de euro
Mircea Sandu, fost președinte al FRF


„Cei din Comitetul Executiv erau slugarnici cu mine. Acum au schimbat stăpânul”

Nici membrii Comitetului Executiv nu au scăpat de atacurile fostului președinte de onoare al Federației Române de Fotbal: „Am luat renta pe patru sau cinci luni și am făcut patru sau cinci plinuri de motorină. Asta, în baza contractului pe care îl aveam. Prin renunțarea la titlul de președinte de onoare, mă detașez și mă dezic de lașitatea oamenilor din Adunarea Generală și din Comitetul Executiv, precum și de managementul promovat de Răzvan Burleanu. Sunt niște impostori! Credeam că mă respectă cei din Comitetul Executiv. Erau destul de slugarnici… Dar știți cum e, se schimbă poponețele, limbile rămân”.

Lucrurile s-au înrăutățit dramatic la FRF, povestește Mircea Sandu. „S-a ajuns ca angajați ai federației să fie dați afară dacă bat la ușile boierilor. Ușile sunt zăvorâte, aceasta este transparența de care vorbesc acești impostori. Mă dezic de lașitatea oamenilor din Adunarea Generală și din Comitetul Executiv, precum și de managementul pe care îl promovează Răzvan Burleanu”, a perorat Nașul.

Fostul președinte al FRF a prezentat un document prin care solicită actualei conduceri a federației întreruperea unilaterală a contractului de rentă viageră aprobat de Comitetul Executiv în data de 5 martie, act semnat în cadrul conferinței de presă și pe care ProSport vi-l prezintă în exclusivitate. Mircea Sandu a precizat că decizia de a renunța la funcția de președinte de onoare nu reprezintă o înțelegere cu actuala conducere, pentru că i-ar fi frică de rezultatele auditului efectuat după plecarea sa din federație, menționând că în cazul în care ar fi mers pe cale justiției să rezolve problema contractului ar fi avut câștig de cauză: „Nu există nicio înțelegere. Nu are ce să mă sperie în urma auditului, pentru că nu e nimic ilegal. Toate drepturile mele, că au fost mai mici sau mai mari, au fost corecte. Întrebați avocații lor dacă aveau șansă să câștige un proces privind contractul meu. Nu aveau nicio șansă!”.


Fostul internațional Didi Prodan, un contestatar recunoscut al lui Răzvan Burleanu, a împărțit foaia de discurs a lui Mircea Sandu jurnaliștilor prezenți în sală înainte de debutul conferinței

„Eu am prieteni buni la UEFA, sper să organizăm meciuri la CE 2020”

„Nu mai știu nimic la ora actuală despre candidatura la organizarea Europeanului din 2020. Ceea ce pot spune este că am fost căutat de trei dintre cei care au candidatura pusă. Eu am prieteni buni la UEFA, sper să-i conving că România merită să organizeze meciuri la CE 2020. Eu voi susține candidatura României până în martie 2015, când îmi expiră mandatul. Numai asociația națională poate propune un membru în Comitetul Executiv al UEFA. Eu am renunțat. Absolut!”, a declarat Sandu.

Referitor la viitorul său, fostul președinte de onoare al Federației Române de Fotbal a lăsat să se înțeleagă faptul că ar fi atras de o carieră politică: „Nu pot să stau departe de fotbal. E în mine de atâta timp, face parte din viața mea… Dar e posibil să mă tenteze și politica. Au fost niște tatonări, mă gândesc că pot ajuta fotbalul din această postură. Am cerut și eu câteva statute, câteva platforme, să vedem. Nu m-am hotărât dacă în stânga sau în dreapta. Eu am jucat pe centru, în atac”.

Acesta a vorbit și despre intenția de a-l vizita pe Popescu la închisoare: „Vreau să fac asta. Am vorbit cu Gică Hagi. Inițial, am spus că mergem în iunie, dar nu s-a putut. Vom încerca în septembrie. Apele s-au mai liniștit, familia a fost de mai multe ori. Sper ca în septembrie să-l conving pe Gică Hagi să ne primească. Vreau să merg să-l salut, să-l salut, să-l încurajez. Nu numai pe el, și pe ceilalți pe care îi cunosc. Îmi pare rău de nea Jean Pădureanu, că e într-o situație deplorabilă. Sper ca justiția să-l lase să stea într-un spital civil, să fie îngrijit ca lumea, nu mai are mult de trăit”.

Curtea de Apel București i-a condamnat, pe data de 4 martie, la închisoare cu executare pe George Copos, Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Gigi Nețoiu, frații Ioan și Victor Becali, Cristi Borcea și Jean Pădureanu, în Dosarul transferurilor. Mihai Stoica, George Copos și Gheorghe Popescu sunt încarcerați la Penitenciarul Rahova, Jean Pădureanu este la Spitalul Penitenciarului Jilava, Cristian Borcea, Ioan și Victor Becali sunt la Penitenciarul Poarta Albă, iar Gigi Nețoiu, la Penitenciarul Craiova.

„Avem o marionetă la federație condusă de doi păpușari și de un cooperatist”

Despre consilierul președintelui FRF, Gabriel Bodescu, Sandu a spus că a auzit că l-ar fi amenințat pe vicepreședintele FRF, Octavian Goga: „Ce am auzit că se întâmplă… Două ore l-a ținut pe Goga în amenințări unul, Bodescu, unul care am înțeles că este administrator pe la Viitorul Buzău. L-a ținut în amenințări și șantaje, numai cu lucruri de genul ăsta se ocupă Bodescu. Cine ești, bă, tu? Mafalda, șeful SRI-ului, cine ești? Poate că sunt infiltrați, dacă oamenii din fotbal vor să fie reprezentați de infliltrați. E problema lor. Acest consilier, Bodescu, are 22.000 de lei salariu și eu, după 50 de ani de fotbal și după tot ce am făcut, nu am dreptul la 4.000 de euro?”, a mai spus Sandu.

Întrebat dacă actuala conducere are susținere politică, fostul președinte al FRF a declarat următoarele: „Orice e posibil în Românica noastră. La noi e multă șulfărie. Eu înțeleg partea politică, dar până la alegeri”.

Acesta a lăsat să se înțeleagă faptul că FRF nu este condusă, în momentul de față, de Răzvan Burleanu, ci există alții în spatele lui care trag sforile pentru actualul președinte al federației: „La ora actuală avem o marionetă la federație, condusă de doi păpușari și un cooperatist. O să-i descoperiți, o să-i depistați dumneavoastră”, a spus Sandu. Aluzia la Chivorchian (cooperatistul), Bodescu și Vasilescu (păpușarii) este străvezie.


Fostul președinte al Federației Române de Fotbal a contestat consilierii aflați în prezent la FRF: „Umblau bezmetici pe străzi, iar ziariștii care l-au susținut în campania electorală au devenit peste noapte specialiști în comunicare, plătiți cu salarii regești de noua conducere”


Îmi asum vina că regulamentele Federației Române de Fotbal trebuiau să fie mai clare și mai drastice în ceea ce privește blatul. Și blaturile le vedeam cu ochiul liber la Autobuzul cu Petrolul, le-am văzut la Ceahlăul cu Dinamo și le comunicam. Le comunicam comisiilor, trebuiau să se autosesizeze, dar de multe ori nu se făcea, în funcție de interese. Dar fără probe ce poți să faci?
Mircea Sandu, fostul președinte al FRF


11 întrebări ale lui Mircea Sandu către Răzvan Burleanu, noul șef al FRF

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal a înaintat un set de întrebări celor din actuala conducere a federației. ProSport a contactat departamentul de comunicare al FRF, iar răspunsurile vor fi primite la începutul săptămânii viitoare. Acestea sunt cele 11 întrebări la care Răzvan Burleanu este obligat să răspundă după conferința de presă a lui Mircea Sandu:

  1. Cine a semnat contractul încheiat între Federația Română de Fotbal și domnul Răzvan Burleanu?
  2. Salariul președintelui FRF a fost aprobat de Comitetul Executiv așa cum prevedea art. 35 alin. 4 lit. m din Statutul Federației Române de Fotbal?
  3. Contractul de publicitate încheiat între Federația Română de Fotbal și firma Jako a fost prezentat spre aprobare Comitetului Executiv?
  4. Este adevărat că echipele din Liga 2 și Liga 3 au fost obligate să cumpere mingi de la firma Jako?
  5. Care este motivul pentru care mașinile FRF au fost inscripționate cu denumirea unei alte firme de echipament sportiv decât cea a firmei Adidas, sponsorul tehnic al Federației Române de Fotbal?
  6. Care este relația domnului consilier Gabriel Bodescu cu echipa Viitorul Buzău, promovată la sfârșitul sezonului trecut în Liga 3?
  7. Ce se întâmplă cu sala de sport de la Mogoșoaia pentru care UEFA alocase fondurile necesare construirii acesteia?
  8. Actuala componență a Comitetului Executiv respectă condițiile imperative trasate prin dispozițiile OG 26/2000 privind asociațiile și fundațiile?
  9. Reprezentanții FRF cunosc că unul dintre angajați, respectiv domnul Safta Gabriel, a proferat sloganuri rasiste la stația de amplificare a unei arene sportive? Dacă răspunsul este afirmativ, cum au acceptat angajarea acestuia în funcția de consilier de imagine?
  10. Care sunt costurile anuale privind închiderea de spații locative pentru personalul angajat al Federației Române de Fotbal comparativ cu situația existentă în timpul mandatului meu?
  11. În primele 100 de zile de mandat, câte zile au fost plecați în deplasări în țară și în afară domnii Burleanu, Chivorchian și Bădescu și care este suma cheltuielilor totale ocazionate de aceste deplasări?
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei copii, dar unul dintre ei…”
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
MM Stoica a numit fotbalistul care
MM Stoica a numit fotbalistul care "nu are ce să caute la echipa naţională": "Are foarte multe chestii care îi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000 de euro
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000…
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Italia învinge România cu 4-1 în Elite League U20. Bonucci a debutat în calitate de antrenor secund
Italia învinge România cu 4-1 în Elite League U20. Bonucci a debutat în calitate de antrenor secund
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×