Viorel Moldovan a renunțat la naționala de tineret: „Aș fi vrut să rămân și acolo”. Ce au spus Isăilă și Badea. Burleanu: „Le doresc un parcurs cât mai lung la Euro 2016”
Anghel Iordănescu este noul antrenor al echipei naționale. „Generalul” a fost prezentat oficial luni, alături de noul sau staff tehnic. Daniel Isăilă, Ionuț Badea și Viorel Moldovan vor fi secunzii naționalei.
Dacă fostul antrenor al Astrei, Daniel Isăilă, și Ionuț Badea au fost foarte „scurți” la conferința de presă, Viorel Moldovan a recunoscut că regretă despărțirea de naționala de tineret și că ar fi preferat să antreneze pe ambele „fronturi”.
„Iată că reușesc să lucrez împreună cu domnul Iordănescu, pentru mine este un lucru pozitiv, sper să facem o treabă bună împreună. Sper să ajungem și trebuie să ajungem la acest Campionat European. Aș fi vrut să rămân și la naționala de tineret, dar ar fi însemnat un volum foarte mare de muncă. Sunt convins că vom face o echipă frumoasă și vom reuși să facem performanță”, a declarat Viorel Moldovan.
„Sunt nerăbdător să începem noua muncă„, a spus și Daniel Isăilă, urmat, la fel de succint, de Ionuț Badea: „Mă simt onorat pentru încrederea care mi s-a acordat. Sunt convins că vom face o treabă foarte bună împreună”
Ultimul cuvânt l-a avut Răzvan Burleanu, care s-a arătat convins de calificarea la Euro 2016
„Vreau să îi felicit încă o dată pe antrenorii naționalei. Le doresc un parcurs cât mai lung în Franța 2016″, a încheiat președintele FRF
Anghel Iordănescu, Viorel Moldovan, Ionuț Badea și Daniel Isăilă vor alcătui noul staff tehnic al naționalei, după plecarea lui Victor Pițurcă, cel care a dat curs ofertei din partea arabilor de la Al Ittihad. După trei meciuri în actuala campanie de calificări, România se află pe locul 2, cu 7 puncte.