Viorel Moldovan pune pariu înainte de Germania – România: „Nu luăm multe”. Argumentele fostului atacant de la națională

Viorel Moldovan își pune toate speranțele în România pentru meciul cu Germania, programat la Hamburg, vineri, 8 octombrie, la orele 21:45. Fostul mare atacant al naționalei crede că tricolorii lui Mirel Rădoi nu se vor face de râs, chiar dacă șansele de a cuceri măcar un punct sunt extrem de mici.

Moldovan a înscris la Euro 2000 contra Germaniei unul dintre cele mai importante reușite din cariera sa, însă nu este ultimul marcator român care a trimis mingea în plasa porții Mannschaft-ului.

În 2004, România i-a întâlnit pe nemți în Giulești, într-o partidă test încheiată cu victoria naționalei noastre cu 5-1, scor ce a trezit un entuziasm fără precedent în rândul suporterilor români. Mihăiță Pleșan, Răzvan Raț, Ionel Dănciulescu cu două reușite și Gabriel Caramarin l-au „umilit” pe Oliver Kahn. Naționala era condusă atunci de Anghel Iordănescu.

Viorel Moldovan crede cu tărie că România nu va lua multe goluri de la Germania

Viorel Moldovan este de părere că tricolorii trebuie să-și învingă adversarele cu care se luptă pentru locul 2 în grupă, iar un eventual rezultat pozitiv cu Germania ar trebui privit ca pe un bonus.

„Dacă vor reuși un rezultat pozitiv împotriva Germaniei, cu atât mai bine. Ar fi un bonus pe care trebuie să-l apreciem, care ne va ajuta fără îndoială în configurarea clasamentului.

Important este să câștigăm meciurile cu adversarele noastre directe pentru ocuparea locului 2. E clar că Germania s-a schimbat foarte mult odată cu venirea lui Flick. Au de unde alege, au jucători de calitate.

Din câte am observat, toți jucătorii importanți au fost convocați. E clar că pornesc favoriți de departe, dar în fotbal nu se știe niciodată. Așa cum Macedonia a reușit să câștige. Într-adevăr, într-o perioadă mai complicată pentru Germania, era Low. Până la urmă, obiectivul nostru consider că va fi meciul cu Armenia. Tot ce se va obține în plus de la jocul cu Germania, punct sau puncte, sunt bine-venite și e clar că ne vor da moral și încredere.

Nu cred că vom lua multe goluri. Chiar dacă avem și noi anumite probleme, ultimele jocuri dau o anumită încrede, din punct de vedere al organizării defensive”, a declarat Viorel Moldovan pentru Fanatik.

Publicat: 05 10. 2021, 15:26
Actualizat: 05 10. 2021, 15:34