Fotbalul tricolor este ambițios, dar dezarmat. Ne-am făcut iluzia că ne vom cățăra pe culmile Europei, însă Olanda ne-a îmbrâncit elegant, așa cum conduci afară dintr-un local de lux un proletar îmbrăcat în frac, dar cu pantofii nelustruiți și gulerul boțit. Nu se putea altceva. Oricum, am depășit așteptările, ținând la respect două finaliste mondiale cu fotbalul nostru migălos și tenace. Mobilizarea a fost exemplară, stropită cu sânge și lacrimi, suflul tribunei, fierbinte, iluziile țării, mărețe. Nu poți extrage mai mult dintr-un campionat mediocru, înmuiat în gâlcevi și abuzuri. Nu poți pretinde imposibilul de la niște stranieri ce-și gospodăresc cariera pe la echipe oarecare, cu excepția lui Chivu și Mutu, zeii noștri uzați.
Meciul cu Olanda, decisiv, a avut un start festiv. Optimismul carpatin gâlgâia în toate declarațiile, lumea privea Olanda pieziș ca pe o cocotă înstărită gustând din compromisuri, înseși casele de pariuri, dezmințindu-și flerul, ne dăduseră favoriți. Portocaliii n-au făcut decât o concesie aparentă, atacând un meci fără miză cu garnitura a doua. Sosise momentul să arătăm cine suntem. Era nevoie de putere fizică și mentală, de explozivitate, de spirit ofensiv, de inspirație, de noroc. Nimic din toate acestea. Cu fotbalul ei tehnic, fluid, subtil, dar și avântat, trupa lui Van Basten, un antrenor pe care-l subapreciam cu toții până nu demult, ne-a destrămat visele. Oricum, este o cinste să mori în „grupa morții”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER