Steaua și naționala se vor întâlni spre sfârșitul lui ianuarie în Antalya. Cele două tabere ar putea intra în conflict, întrucât steliștii convocați la lot ar fi scoși din programul echipei lor cu nici două săptămâni înaintea primului meci cu Twente.
Naționala lui Pițurcă a avut la fiecare acțiune un număr mare de jucători de la Steaua. Tătărușanu, Latovlevici, Bourceanu, Tănase și Gardoș au avut locurile asigurate în lotul României de la venirea lui Victor Pițurcă. În această iarnă ar putea apărea însă primele probleme din cauza cantonamentului pe care FRF l-a fixat pentru tricolori în Antalya. Stagiul de pregătire al naționalei (21 ianuarie – 2 februarie) se va suprapune cu cel al echipei lui Ilie Stan, care își va duce jucătorii tot în Turcia în aceeași perioadă, pentru a pregăti primul meci din șaisprezecimile Europa League.
„Ne-am gândit, dar nu știm încă soluția”
FRF susține că a luat în calcul că jucătorii de la Steaua au meci în Europa League la nici două săptămâni de la terminarea cantonamentului cu naționala. „Ne-am gândit încă dinainte ca ei să se califice, dar nu am luat încă o decizie. Trebuie să vorbim și cu cei de la club”, au explicat sursele federale. „E încă devreme să discutăm despre acest lucru, vom vedea mai încolo ce e mai bine pentru Steaua și pentru echipa națională”, a comentat directorul sportiv al roș-albaștrilor, Narcis Răducan. Varianta spre care înclină în acest moment Pițurcă este ca fotbaliștii de la Steaua să fie aduși la lot doar în prima parte a cantonamentului, iar apoi să fie lăsați să se pregătească la club.
Luasem în calcul și o eventuală calificare a Vasluiului, așa că această problemă nu ne ia prin surprindere. Nu am luat încă o decizie în legătură cu jucătorii convocați de la Steaua Eugen Neagoe, antrenor secund România
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER