Vlad Chiricheș: „Trecem de grupe la Euro!” Care e atuul României în viziunea fundașului de la Napoli

Redactor:
Andrei Pal
Vlad Chiricheș:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vlad Chiricheș, fundașul clublui italian Napoli, a acordat, vineri, un interviu site-ului eusunt12.ro, în care a dezvăluit care este atuul României la Campionatul European, rezultatul cărui meci l-ar schimba dacă ar fi posibil și pe cine ar lua cu el în Italia.

Chiricheș este convins că fanii vor avea un aport extrem de important la meciurile de la turneul final al Campionatului European din Franța.

La meciul România-Ungaria mi s-a făcut pielea de găină când i-am auzit pe oameni în tribune. Sunt convins că împreună cu ei la Euro putem realiza lucruri importante. Chiar dacă batem sau nu Franța în meciul de deschidere, vom trece de grupe. Le promit suporterilor că vom juca cu determinare pentru a face o țară întreagă mândră. Suntem un grup unit și cred că acesta este atuul nostru” a spus Vlad Chiricheș

Fostul fundaș al Stelei s-a transferat, în vara anului trecut, la Napoli, după o aventură mai puțin fastă în Anglia, la Tottenham, acolo unde a ajuns, după ce clubul britanic a plătit aproximativ 9 milioane de euro Stelei în schimbul serviciilor sale. Chiar dacă Tottenham a făcut un sezon spectaculos în Anglia, fiind clasată pe locul 2 cu trei etape înainte de final, Chiricheș spuen că nu regretă decizia luată în vară.

„Nu-mi pare deloc rău că am plecat de la Tottenham, chiar dacă e pe locul doi în Premier League. Și Napoli e pe locul 2 în Italia. Mi-aș dori să-l am lângă mine pe Mihai Pintilii la Napoli, chiar dacă cel mai bine m-am înțeles pe teren cu Lukasz Szukala. Am făcut un cuplu bun în apărare cu el. Cred că cea mai frumoasă amintire o am de la meciul cu Ajax și în mod cert mi-aș dori să schimb rezultatul meciului România – Grecia 1-1, în barajul pentru Campionatul Mondial din 2014”, a mai spus Chiricheș.

În Italia, Napoli se află pe poziția secundă a clasamentului și este calificată în Liga Campionilor, iar la naționala României, Chiricheș a pus umărul la o calificare la un Campionat European, după o pauză de opt ani.

La 26 de ani, Vlad Chiricheș a jucat de 38 de ori în tricoul naționalei României. După transferul în Angia, cota sa de piață a scăzut la 6 milioane de euro, după ce în ianuarie 2014 era cotat de către site-ul transfermarkt la 11 milioane.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×