Vor să răzbune naționala mare!** „Și noi suntem România!”

România are anul acesta două naționale calificate la turnee
finale. Dacă Buia jr, Himcinschi, Roșu și ceilalți fotbaliști de 17
ani au ajuns în elita Europei în urma unui turneu dramatic în
Ungaria, colegii lor cu doi ani mai mari au fost mai norocoși. Asta
pentru că România va găzdui Europenele din acest an la Under 19 (20
iulie – 1 august), iar ai noștri participă din oficiu.

Jucătorii antrenați de Lucian Burchel s-au reunit ieri la
Timișoara pentru un amical cu Serbia, programat mâine, de la ora
14:00, pe stadionul Știința. „Poate răzbunăm noi naționala mare.
Sârbii i-au învins pe seniori cu 5-0, în 2009”, este dorința
tricolorilor. Primul antrenament s-a desfășurat ieri, în comuna
Giroc, pe un teren aflat în mijlocul câmpului. Vântul era aproape
insuportabil, iar vacile pășteau în spatele uneia dintre
porți.

Perla lui
Hagi

Unul dintre liderii naționalei U 19 este Alin Cârstocea, de la
Viitorul Constanța. Tânărul de la clubul lui Gică Hagi și-a făcut
încălzirea în meciul de sâmbătă, cu Juventus, din Liga a II-a, unde
a marcat două goluri. „Cârstocea a explodat în ultimul an. Este un
număr opt veritabil, un mijlocaș cum nu sunt mulți în fotbalul
românesc”, îl caracterizează specialiștii. Puștiul rămâne însă
modest. „M-aș bucura să înscriu și pentru națională, dar mai
important e să câștige echipa decât să bag eu mingea în poartă”.
Clubul lui Hagi mai dă încă doi jucători la lot: Romario Benzar și
Cristian Gavra, ultimul cu un an mai mic decât vârsta maximă. Tot
trei jucători are și Poli Timișoara la lot: Andrei Dăruială, Marian
Fuchs și Florin Ilie.

Lotul under
19

Portari: Chiriță (CSM Rm. Vâlcea), Dani (Voința Sibiu); fundași
– Ilie (FC Timișoara), Serediuc (Otopeni), Remeș (Honved), Murgoci
(Oțelul), Avrămia (ACSMU Iași), Peteleu (Delta Tulcea), Giurgiu
(Unirea A. Iulia), Dăruială (Timișoara); mijlocași – Fuchs
(Timișoara), Cârstocea (Viitorul Constanța), Stanciu (Unirea A.
I.), Benzar (Viitorul), Walleth (Ingolstad), Amet (Juventus Buc.),
Chitoșcă (Ceahlăul); atacanți – Markus (FC Bihor), Năstăsie
(Steaua), Gavra (Viitorul), Florean (Bihor).

„La Euro, obiectivul nostru este să intrăm între primele
patru. Încercăm să îl îndeplinim, dar e mai greu, pentru că am doar
patru stagii de câte patru zile în șase luni. Cluburile nu au fost
de acord să îi lase pe jucători să se pregătească șase luni cu noi,
așa cum am dorit”
, Lucian Burchel, selecționer U 19

Publicat: 12 04. 2011, 08:40
Actualizat: 12 04. 2011, 08:41