Vraciul nostru, Piți

Victoria împotriva Rusiei a venit ca o rază de soare, perforând un fotbal agitat și tenebros. Ca o vopsea atrăgătoare peste o hărăbaie infestată. Ca un extraveral pentru opinia publică pisată de un campionat parșiv manevrat din culise. Ca un tampon binevenit peste panarama unor decorări cu ghiotura pecetluite de medalia lui Deaconu, un arbitru altminteri talentat, ajuns din păcate un fel de maimuțoi înfipt în vârful lăncii cu care Gigi atacă furibund titlul.

Tăvălirea Rusiei prin umilință conferă atuuri trupei lui Pițurcă înaintea plonjării în Campionatul European. Chiar dacă nu-i fitecine, ocupând locul Angliei la turneul final, Rusia, ca și noi, nu reprezintă o mare putere în fotbal. După cum au jucat miercuri, oaspeții noștri au părut fragili și dezorientați, sosiți parcă în București la degustări de vodcă și la vânătoare de pițipoance, nepăsători că ar putea compromite un monument al băncii tehnice precum Guus Hiddink. Fără constrângeri majore, tricolorii au zburdat cu eleganță și spor. Ne-a convins compartimentul fundașilor, ne-a încântat Marica, ne-au captivat cei doi Niculae, Daniel și Marius. Am bifat și debuturi de bun augur: Popa, la pândă de multă vreme, Stanca și Sepsi, la fel de surprinși ca și noi.

De mâine, înapoi sub harapnicul lui Gigi.