Neaga a făcut anunțul! Ce se întâmplă cu Haruț, jucătorul rămas inconștient pe teren după o accidentare horror
Tehnicianul celor de la ACS Poli Timișoara, Adrian Neaga, a anunțat că Denis Haruț, accidentat grav de către Kuku în meciul cu Sepsi, nu va mai juca în acest sezon al Ligii 1 Betano.
„Haruț este bine, s-a întors ieri la Timișoara. A fost în vestiar astăzi să se vadă cu colegii. Vom juca și cu gândul la el în meciul de luni și cred că vom reuși să câștigăm, fiindcă avem nevoie de toate cele trei puncte. Haruț va lipsi până la finalul acestui sezon, pentru el s-a încheiat campionatul. Era tânărul cel mai în formă, dar mai avem tineri sub 21, Oprea, Velcotă sau Bîrnoi, care ne pot ajuta. Sunt convins că tânărul sau tinerii care vor intra luni în teren se vor ridica la pretențiile noastre”, a spus antrenorul Adrian Neaga.
Tehnicianul a anunțat că se va putea baza acum pe serviciile lui Melinte, care a fost suspendat. „S-a refăcut Artean, dar Cânu este suspendat. Popovici este accidentat, iar Țigănașu va trebui să se opereze din nou, fiind lovit exact acolo unde a fost intervenția chirurgicală. Probleme de efectiv sunt, dar toți jucătorii din vestiar au capacitatea de a câștiga meciurile rămase. Cred că la finalul acestui sezon Timișoara se va bucura din nou de un loc în prima ligă, fiindcă acest oraș merită asta”.