„Neamțul” din lotul „militarilor” își amintește de cea mai importantă seară din viața lui, 7 mai 1986: „Toți adversarii au fost dificili!” „Ajutor” din Germania pentru CSA Steaua. „Merită să fie în Liga 1!” | EXCLUSIV

7 mai 1986. Este, indiferent de ramura sportivă sau clubul susținut, una dintre cele mai importante zi ale sportului românesc. Steaua București, antrenată de Emerich Jenei, a cucerit Cupa Campionilor Europeni, cel mai râvnit trofeu la nivel de cluburi, după executarea loviturilor de departajare în fața Barcelonei. La aproape patru decenii distanță, ProSport a luat legătura cu Anton Weissenbacher (58 de ani), „neamțul” din lotul „militarilor” care și-a scris numele în eternitare cu acea performanță. Stabilit în Germania de mulți ani, fostul fundaș lateral a vorbit despre parcursul european al Stelei, dar și despre situația din prezent a Clubului Sportiv al Armatei.

„A fost șansa noastră că englezii au fost suspendați”

Pe 7 mai 1986, Steaua reușea cea mai importantă performanță din istoria fotbalului românesc. Roș-albaștrii cucereau Cupa Campionilor Europeni în fața Barcelonei. La 37 de ani distanță de la acel moment, ProSport a luat legătura cu Anton Weissenbacher, „neamțul” din lotul „militarilor” stabilit, de ani buni, în Germania.

Acesta a vorbit despre acel sezon în care Steaua, campioana României, viitoare a Europei, a profitat de absența englezilor din competițiile UEFA. Cu un an înainte, în finala de pe „Heysel”, dintre Liverpool și Juventus, suporterii englezi i-au atacat pe cei italieni. În toată agitația produsă, 39 de juventini au murit, iar aproximativ 600 au fost raniți.

Fostul fotbalist, cu experiențe la Steaua, Baia Mare, Universitatea Craiova, Bihor și Eintracht Trier, a declarat că „sunt bine, sănătos. Sunt stabilit în Germania și lucrez la o firmă de construcții. Totul merge foarte bine. 7 mai? Cum să uit? Îmi rămâne toată viața în minte această dată. E cea mai importantă din cariera mea fotbalistică, fără niciun dubiu”.

După 37 de ani, aventura europeană rămâne proaspătă pentru „neamț”.

Toți adversarii au fost dificili. Nu pot să menționez un singur adversar din acea campanie. Nu a existat unul mai lejer sau unul mai complicat. Valorile erau echilibrate atunci. Din ce-mi amintesc, englezii au fost suspendați. A fost și o șansă a noastră, cine știe, pe parcurs poate ne-am fi întâlnit cu Everton, campioana Angliei de atunci. Din fericire pentru noi, toate stelele s-au aliniat atunci, în acel parcurs european. În Spania, deși Barcelona era echipa-gazdă, nu am simțit ostilitate față de noi.”

Departe de România, Anton Weissenbacher este la curent cu ceea ce înseamnă fotbalul românesc și „sare în ajutorul” celor de la CSA.

Ar fi un mare câștig ca cei de la CSA Steaua să joace în prima ligă. E o echipă care a realizat cea mai mare performanță din fotbalul românesc. Ar merita să promoveze. Nu înțeleg cum sunt împărțiți banii public pentru fotbal, de la Primării, dar cred că Steaua ar trebui să fie în prima ligă.”

  • 43 de meciuri a bifat Anton Weissenbacher în doi ani la Steaua (1985-1987).

Steaua și parcursul din ediția 1985-1986 a Cupei Campionilor Europeni

Roș-albaștrii câștigaseră campionatul din ediția 1984-1985 în detrimentul rivalei Dinamo, la două puncte diferență față de „câini”, iar acest aspect le-a permis „militarilor” să evolueze în sezonul următor al Cupei Campionilor Europeni.

Pe traseu, bucureștenii s-au întâlnit cu campioanele din Danemarca, Ungaria, Finlanda, Belgia și Spania.

Turul I

  • Velje 1-1 Steaua;
  • Steaua 4-1 Velje;

Turul II

  • Honved 1-0 Steaua;
  • Steaua 4-1 Honved;

Sferturi de finală

  • Steaua 0-0 Kuusysi;
  • Kuusysi 0-1 Steaua;

Semifinale

  • Anderlecht 1-0 Steaua;
  • Steaua 3-0 Anderlecht;

Finala: Steaua 0-0 Barcelona (2-0 după executarea loviturilor de departajare).

Echipa atinsese apogeul, câștigarea trofeului, după ce, în 1983-1984, Dinamo era eliminată de Liverpool în semifinalele aceleiași competiții. În 1983, Universitatea Craiova părăsea semifinalele Cupei UEFA după 0-0 în Portugalia și 1-1 acasă, cu Benfica.

După Sevilla 1986, „militarii” au mai jucat o semifinală în 1988, cu PSV, și o finală în 1989, cu AC Milan (4-0 pentru italieni). Deceniul s-a încheiat cu o semifinală de Cupa Cupelor a celor de la Dinamo (1990).

După Revoluție, cel mai important moment a fost, din nou, o semifinală. În 2006, FCSB era eliminată de Middlesbrough în Cupa UEFA, cu o fază înainte de actul final.

Publicat: 07 05. 2023, 22:12