Ioan Andone a anunțat că negocierile dintre investitorii spanioli și Ionuț Negoiță au picat, toate acestea deoarece au ajuns la concluzia că este o pierdere de timp.
Mai mult, directorul de la FC Voluntari, Ioan Andone, susține că Ionuț Negoiță ar fi ajuns la un acord cu investitorii spanioli joi, iar după aceea afaceristul de la RIN nu le-a mai răspuns la telefon.
„Din ce știu eu, s-a încheiat. Ionuț nu a acceptat. Două luni de zile s-au tot verificat acte… Negoiță trebuia să ceară ce voia. Că nu are încredere în spanioli. Că spaniolul nu are bani, că se aude că are conturile blocate… când ăla are 7 proprietăți și a făcut un centru sportiv superb la Marbella.
E căzută negocierea, din câte am înțeles. Au plătit societate de avocați, de contabilitate, avocați, au trimis contractele, s-au tradus aceste contracte, pierdere de timp”, a dezvăluit Ioan Andone pentru Digi Sport.
„Joi am înțeles că a avut un acord cu el. Atunci s-au dat contractele. După aia nu știu ce s-a întâmplat. Nu a mai vrut să comunice Ionuț, nu a mai răspuns la telefon. După aia a dat declarația aia că nu au bani, nu știu de unde. Nici nu a fost vorba de vreo garanție, din câte am înțeles eu”, a mai adăugat Ioan Andone.
Ioan Andone s-a arătat deranjat de declarațiile făcute de Ionuț Negoiță la adresa sa și i-a transmis că dacă ar fi avut banii necesari pentru a prelua Dinamo, atunci ar fi făcut-o.
„Da, m-a deranjat ce a spus Negoiță, pentru că eu am vrut să fac bine clubului Dinamo. Eu sunt bogat pentru mine și familia mea. Dacă aveam bani să țin Dinamo, țineam Dinamo. Îți trebuie 100-200 de milioane de euro ca să ții Dinamo”, a precizat Andone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER