Neil Lennon, apariție șocantă la antrenament, după un accident teribil! „Are nasul lovit, tibiile, genunchii”

Neil Lennon noul antrenor principal al echipei Rapid 1923 București la conferința de presa desfășurată la Clubul Rapid din București, marți 21 mai 2024. © FOTO: Simion MECHNO/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Neil Lennon a fost numit pe banca tehnică a Rapidului înainte de startul pregătirii pentru noul sezon din Superliga. Pretențiile conducerii rapidiste sunt mari alături de noul technician, care vine cu o experiență vastă din urmă, după ce a mai antrenat-o pe Celtic în două rânduri: 2010-2014, respectiv 2019-2021, perioade de-a lungul cărora a câștigat cinci titluri de campion, patru Cupe ale Scoției și o Supercupă a Scoției.

Neil Lennon a avut un start dificil de sezon cu noua sa echipă, după ce a obținut numai un punct în deplasarea de la UTA Arad, scor 1-1.

„Eu m-am speriat când l-am văzut la antrenament”

Viorel Moldovan, invitat în emisiunea moderată de Robert Niță, Suflet de rapidist, a spus că antrenorul nord-irlandez a suferit un accident în timp ce se plimba cu bicicleta prin parcul Herăstrău.

„A căzut de pe bicicletă în Herăstrău. Am înțeles că a lovit o bordură. Are nasul lovit, tibiile, genunchii. M-am speriat când l-am văzut așa. Face sport, joacă padel mult.

L-ai văzut ca mijlocaș? Am crezut că e mult mai grav accidentul. Bine că nu și-a rupt nimic, e solid”, a mai spus fostul atacant în cadrul aceleiași emisiuni.

Rapidul, sub o presiune imensă la debut de sezon

Investițiile făcute în ultimii ani la Rapid trebuie confirmate. Aducerea lui Neil Lennon, un antrenor cu un palmares și o experiență mult mai mare decât a tehnicienilor pe care îi întâlnim în România, plus sumele plătite pe aducerea de jucători pun presiuni atât pe antrenor, cât și pe fotbaliștii echipei din Giulești.

„Pe mine m-au frapat declarațiile lui Viorel Moldovan și Neil Lennon. «Suntem ok, un punct câștigat». Rapid vrea să se bată pentru campionat, vrei în primele trei. Este foarte cald, se pierd electroliți, uitați-vă că în toate meciurile nu se dau mai mult de două goluri, de ce?

Nu vii la o echipă să faci nu ştiu câte transferuri, nu ştiu dacă le face Lennon sau băiatul ăla de 31 de ani (n.r. Daniel Sandu). În momentul în care… tu nu vei fi la nesfârşit, că se va despărţi de domnul Lennon într-un an sau doi“, a spus Marius Șumudică, criticând strategia Rapidului din această vară, precum și declarațiile președintelui echipei, Viorel Moldovan și principalului Lennon de după meciul cu UTA.

Publicat: 18 07. 2024, 23:06