Neluțu Varga i-a șocat pe cei de la CFR Cluj! Cum se simte după calificarea în play-off-ul Conference League: „A fost și la club! E spectaculos de bine, nu ne așteptam!” | EXCLUSIV
Neluțu Varga se simte tot mai bine după ce a fost la un pas de moarte! Patronul celor de la CFR Cluj a fost și la club și încearcă să revină cât mai repede la viața normală.
ProSport a aflat că finanțatorul grupării din Gruia a făcut progrese remarcabile după ce a suferit un AVC serios, însă deocamdată nu se pune problema să revină pe arena CFR-ului, în condițiile în care trebuie să evite emoțiile și tensiunea.
Jucătorii lui Dan Petrescu i-au dat motive de bucurie lui Neluțu Varga, în condițiile în care echipa este la un singur pas de grupele Conference League.
Neluțu Varga, „spectaculos de bine” după ce a fost la un pas de moarte! Ce mai face patronul lui CFR Cluj
Neluțu Varga este tot mai bine după ce a trecut prin momente extrem de grele, iar cei din club au fost încântați să-l vadă în Gruia pe omul de afaceri, după ce s-au temut de ce e mai rău.
Totuși, nu se pune deocamdată problema ca Varga să asiste la meciurile echipei lui Dan Petrescu, după ce s-a consumat teribil la returul cu Pyunik Erevan, în care CFR Cluj a fost eliminată la loviturile de departajare.
„Ufff, ufff, prin ce a trecut dânsul… e spectaculos de bine! A și văzut meciul de joi. Cei din club îi mai dau mesaje, sunt aproape de el. Nu ne așteptam ca patronul să-și revină atât de repede. E foarte, foarte bine! Să știți că el chiar a fost la club în ultima perioadă, dar trebuie să aibă grijă în continuare. Trebuie să evite emoțiile și stresul, dar este foarte clar că se află pe drumul cel bun, să fiți convinși de asta”, susțin apropiații lui Neluțu Varga, pentru ProSport.