„Nenorociții ăștia înfundă de tot Craiova! Trebuie să rezolvăm problema ca în Anglia!”** Dragomir, despre „războiul” din București
Dumitru Dragomir critică în termeni duri evenimentele petrecute ieri cu ocazia mitingului organizat de fanii Universității Craiova și spune că reacția Jandarmeriei a fost una absolut normală.
Mitică susține că astfel de acțiuni ale fanilor fac mai mult rău clubului Universitatea Craiova.
„Până nu se face liniște și acestor huligani nu li se mai dă voie să intre pe stadion, nu va fi liniște ca în Anglia. Așa au făcut acolo. Au interzis cu miile și acum nu sunt garduri, nu se întâmplă nimic.
Acești oameni, acești nenorociți înfundă de tot Universitatea Craiova. Văd cei de la FIFA, cei de la UEFA și nu mai au nicio șansă.
Sunt oamenii care au intrat pe teren să-l bată pe Claudiu Niculescu. Ei nu merg la meciuri pentru fotbal, merg ca să se bată.
Jandarmii își fac datoria, asta fac.
De „U” Craiova mi se rupe sufletul, dar de Mititelu nu îmi pasă. Lumea să înțeleagă că acest club a fost nenorocit de altcineva. Dacă nu îi dezafiliam, ne dădeau interdicție în cupele europene„, a declarat Dumitru Dragomir la gsptv.