Nervos chiar și după o victorie. Golofca, mesaj „tare” după ce a marcat golul succesului cu Sepsi: „Avem o problemă, ne trag în jos!”
Cătălin Golofca (27 de ani) a avut o reacție neașteptată după victoria obținută împotriva lui Sepsi, 1-0 la Sfântu Gheorghe. Fostul fotbalsit de la FCSB a marcat singurul gol al partidei, iar la final a transmis un mesaj dur pentru fanii Botoșaniului, după ce a văzut cum își susțin echipa suporterii covăsneni.
„Astăzi am văzut un public extraordinar aici. La 1-0 pentru noi i-au încurajat tot meciul. La noi este o problemă. Când suntem conduși acasă publicul nu ne mai susține cum ar trebui. Pot spune că ne trage în jos cu felul lor de a fi. Sperăm să ne încurajeze în meciul următor, avem un meci acasă cu cea mai titrată echipă din România și sperăm să ne ajute să luăm cele trei puncte”, a spus Cătălin Golofca, la Telekom Sport.
FC Botoșani a învins, luni, în deplasare, cu 1-0, pe Sepsi Sf. Gheorghe, în etapa a 19-a a Ligii 1. Unicul gol al meciului a fost marcat de Golofca, în minutul 33.
„Am marcat după mult timp și sunt fericit. Am muncit foarte mult pentru acest gol și mă așteptam să vină mai repede. Așa a fost să fie, sunt fericit că am marcat și că am luat cele trei puncte pe un teren destul de greu. Nu ne-am gândit că vom pierde astăzi în niociun moment.
Avem doi portari foarte buni. În seara asta a apărat Martin (n.r. – Fraisl), a făcut un meci extraordinar și îi mulțumim.
(n.r. – legat de meciul cu FCSB) Este foarte greu, cred că e cea mai bună echipă din campionat. Dacă vom munci la fel ca astăzi și vom fi montați pe victorie, cred că putem câștiga”, a mai spus Golofca.