Neymar decide antrenorul la PSG. Le-a spus deja șefilor numele celui pe care-l vrea în locul lui Unai Emery
Presa franceză a anunțat că starul brazilian Neymar a fost consultat de conducerea celor de la PSG în privința înlocuirii lui Unai Emery.
Vedeta sud-americană le-a comunicat șefilor că ar trebui să facă orice efort pentru a-l aduce din vară pe fostul antrenor al Barcelonei, Luis Enrique.
Neymar e în țara natală, Brazilia, acolo unde se reface după o operație la picior, iar săptămâna trecută a fost vizitat de președintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, și de directorul sportiv Antero Henrique, ei discutând și despre viitorul antrenor.
„Neymar și-a afirmat preferința, Luis Enrique. Atacantul a fost foarte clar: trebuie făcut tot ce este posibil pentru a finaliza sosirea spaniolului”, se arată pe siteul Paris United. Aceeași sursă susține că Neymar are o mare influență în vestiar, iar șefii vor să-i facă pe plac, deși ceilalți jucători ar dori să revină Carlo Ancelotti.
Actualul antrenor al celor de la PSG, Unai Emery, nu va mai continua din vară, după ce francezii au fost eliminați din optimile Ligii Campionilor.