Neymar și-a pus în cap doi fotbaliști de legendă. Emmanuel Petit și Christophe Dugarry sunt convinși că brazilianul își va face bagajele de la PSG
Telenovela Neymar se apropie de final. Doi internaționali francezi sunt convinși că brazilianul va pleca de la PSG, încă din această iarnă. Ei spun că starul sud-american și-a pierdut respectul colegilor.
Neymar a fost transferat de PSG de la FC Barcelona pentru suma de 220 de milioane de euro. Șefii clubului erau convinși că au dat lovitura, dar apoi au început problemele: accidentări, conflicte cu antrenorii și colegii, iar peste toate s-a adăugat și un „dor de ducă”. Presa spaniolă a vorbit când de Barcelona, când de Real Madrid, doar că niciunul dintre cluburi nu făcut pasul decisiv.
În orice caz, PSG și-a făcut planul: face echipa în jurul Kylian Mbappe. Șefii clubului vor să-i prelungească contractul atacantul francez și să-l vândă pe Neymar cui dă mai mult, cât mai repede.
Brazilianul a înfuriat pe toată lumea. Chiar și pe cei care l-au susținut. Primul a ieșit la atac Emmanuel Petit. „Neymar… mereu Neymar. Joacă pentru el și doar pentru el. Iar colegii trebuie să suporte aceste capricii. Nu are niciun pic de respect”, a spus fostul campion mondial care a scăpat și o înjurătură la adresa brazilianului.
Neymar atacat și de Dugarry
Petit a fost urmat de Christophe Dugarry, atacantul care i-a dat gol lui Bogdan Stelea la Euro 1996 „Întrebarea pe care ne-o punem în acest moment este «ce facem cu Neymar?». Am senzația că nu există o soluție. Problema este atitudinea lui Neymar în fața colegilor. Avem deja o problemă Neymar. Nu face niciun efort să schimbe situația. Neymar… Neymar. Totul s-a terminat. De luni bune nu face nimic”, a spus Christophe Dugarry la Radio RMC.
Neymar a jucat în acest campionat doar în 6 meciuri și a marcat 4 goluri. PSG se află pe primul loc în clasament cu 33 de puncte, Marseille ocupă locul secund cu 25 de puncte.