Nicolae Badea chiar este noul patron al lui Dinamo! Toate detaliile implicării sale în „Ștefan cel Mare” | EXCLUSIV
Toate mișcările de la Dinamo din ultima perioadă arată că Nicolae Badea hotărăște din nou destinele clubului din Ștefan cel Mare, așa cum a făcut-o până în 2013. ProSport vă prezintă detaliile care dovedesc faptul că acționarul minoritar al ”câinilor” este din noul stăpânul ”haitei”.
Dinamo refuză să moară! ”Câinii” au două victorii și un eșec în primele trei runde, iar cel mai recent succes s-a înregistrat aseară, cu Clinceni 3-1. Chiar dacă ”greii” din lot vor să plece liberi de contract, puștii din echipă nu capitulează.
Parcursul bun din acest start de campionat este o dovadă că în tot haosul din ultima vreme, lucrurile par să se așeze treptat, cu o viteză moderată, dar sigură. În stilul arhicunoscut al afaceristului Nicolae Badea.
Nicolae Badea are palmaresul lui Dinamo, a negociat cu jucătorii și l-a adus pe Bonetti
Sursele ProSport susțin că patronul ComputerLand este principalul arhitect al stabilității din acest moment care există la Dinamo. Deși în acte afaceristul figurează acționar minoritar cu doar 7% din actuala societate, Badea este din nou numărul 1 în Ștefan cel Mare. ProSport prezintă mai jos acțiunile din ultima perioadă care dovedesc acest lucru.
- PALMARESUL: Poate cel mai important detaliu dintre toate este faptul că Nicolae Badea este unicul deținător al palmaresului istoric al lui Dinamo. Vechea societate, ASC FC Dinamo (patronată tot de Badea) patronează palmaresul, culorile și stemele clubului din Ștefan cel Mare. Echipa care evoluează în Liga 1 (în care Badea e acționar minoritar) are doar drept de utilizare a brandului sub formă de împrumut. Cu alte cuvinte, Dinamo este la Nicolae Badea.
- COLABORAREA CU PCH: Cu toate că de-a lungul anilor Badea a fost contestat de ultrași, în ultima perioadă, liderii Peluzei Cătălin Hîldan au fost în dialog permanent cu șeful de la Computerland. Aceștia l-au vizitat pe omul de afaceri cel puțin o dată pe săptămână la birourile din Fabrica de Glucoză. Scopul întâlnirilor a fost ca liderii Galeriei să primească sfaturi organizatorice, dar și juridice de la specialiștii omului de afaceri.
- DOSARUL DE LICENȚIERE: Dinamo joacă în continuare în prima ligă pentru că directorul general al celor de la FC Voluntari, Bogdan Bălănescu, le-a făcut din umbră dosarul de licențiere celor de la Dinamo. Și aici s-a implicat Nicolae Badea. Acesta l-a rugat pe Bălănescu să îi coordoneze pe cei din club pentru a avea un dosar de licențiere imaculat. Bălănescu este unul dintre copiii de suflet ai afaceristului, fiind angajat la Dinamo chiar de Badea la sfârșitul anilor 90.
- CONTRACTELE DE SPONSORIZARE: Stagiunea trecută, Dinamo nu a mai avut bani nici să organizeze deplasări ale echipei, iar Badea a semnat cu clubul un contract de sponsorizare prin ComputerLand, fix pe sumele necesare echipei în acel moment. Banii au fost livrați imediat, iar echipa a putut să ducă sezonul la bun sfârșit.
- NEGOCIERILE CU FILIP: Fundașul stânga, Steliano Filip, a revenit la Dinamo doar după ce Nicolae Badea a negociat personal cu el contractul prin telefon. Jucătorul în vârstă de 27 de ani a considerat acest fapt drept o garanție că lucrurile vor merge într-o direcție corectă, având în vedere implicarea lui Badea.
- CONTRACTUL LUI FABBRINI: Sezonul trecut, Fabbrini a vrut să plece, dar a fost convins de Badea să continue cu o mișcorare salarială temporară de la 17.000 de euro la 10.000 de euro pe lună. Afaceristul a acceptat să îi achite leafa prin intermediul unui contract de mecenat. Diego a plecat liber în această vară, după ce contractul său a revenit la suma de 18.000 de euro pe lună.
- ADMINISTRATORII: După intrarea lui Dinamo în insolvență au fost numiți Iuliu Mureșan în rol de administrator special și Răzvan Zăvăleanu, administrator judiciar. Sursele ProSport susțin că Badea a recomandat numirile celor doi, iar semnarea actelor a fost făcută chiar la birourile ComputerLand.
- DARIO BONETTI: După plecarea lui Dușan Uhrin, Iuliu Mureșan a negociat direct cu Vasile Miriuță, spre nemulțumirea fanilor și a administratorului judiciar, Răzvan Zăvăleanu, care nu au fost anunțați. Pentru a potoli furia suporterilor, Mureșan l-a propus și adus pe Dario Bonetti. Totul a fost făcut după ce ”Muri”s-a consiliat cu Nicolae Badea. Afaceristul este cel care i-a propus varianta antrenorului italian.
- CAZARE: Toți jucătorii lui Dinamo care nu sunt din București stau cazati la hotelul Crystal Palace, iar facturile sunt achitate de ComputerLand (firma lui Nicolae Badea).