Nicolae Badea este pregătit să dezvolte proiectul de la CS FC Dinamo, cu ajutorul lui Ion Țiriac și al lui Mircea Lucescu.
Ion Țiriac și Mircea Lucescu și-au expus dorința de a se implica la Dinamo București, însă, până acum, gândul lor se îndrepta spre formația din Superliga.
Nicolae Badea se bazează pe atașamentul lui Ion Țiriac și al lui Mircea Lucescu pentru Dinamo București, pentru a îi atrage la clubul CS FC Dinamo București. Președintele echipei „alb-roșii” dorește ca cei doi să se ocupe de sporturile în care sunt specializați. Astfel, Ion Țiriac ar putea avea în subordine secția de tenis a clubului sportiv, iar „Il Luce” pe cea de fotbal.
„Tot ceea ce pot să declar acum că toți trei avem o legătură sentimentală foarte puternică cu Dinamo. Pentru domnii Țiriac și Lucescu înseamnă și o legătură sportivă de performanță absolut definitorie, ca nivel.
Domnul Țiriac în tenis și Mircea Lucescu în fotbal. În aceste sporturi, ambii sunt reprezentanți ai României la cel mai înalt nivel ca performanță sportivă”, a declarat Nicolae Badea, potrivit Iam Sport.
Răzvan Raț a subliniat că posibila implicare a lui Mircea Lucescu la echipa celor de la Dinamo București, din Superliga, ar fi varianta ideală pentru „câini”. Fostul jucător al lui „Il Luce” de la Șahtior Donețk consideră că experiența tehnicianului ar fi un atu uriaș pentru „roș-albi”.
„Tot se vorbea cu Ţiriac, cu Dinamo. Măcar să fie aşa. Lucescu senior are ce plusuri să aduca în fotbalul românesc.
Mircea Lucescu trăieşte cu fotbalul. A trăit cu fotbalul toată viaţa. Mi-e foarte greu să cred că renunţă chiar dacă are vârsta pe care o are. Dacă este sănătos din toate punctele de vedere ar trebui să revină”, a spus Răzvan Raţ, conform Orange Sport.
În prezent, trei cluburi de fotbal se bat pentru identitatea echipei Dinamo București. Totuși, echipa lui Nicolae Badea ar putea obține fuzionarea cu clubul de Liga 2, FC Metaloglobus. Astfel, în cazul realizării acestui plan, există posibilitatea ca în sezonul viitor toate cele trei echipe care sunt pretendentele brandului Dinamo București să se întâlnească în eșalonul secund.
„Vorbeam cu Dănuț Lupu că avem varianta ca în sezonul următor să avem 3 Dinamo în liga a 2-a. Echipa din prima ligă care se zbate să se salveze, dar șansele au scăzut după meciul cu Voluntari pe care nu i-au bătut.
Este CS Dinamo care poate promova din liga a 3-a și echipa Dinamo a domnului Badea, despre care Dănuț Lupu spunea că i s-a cerut să se se intereseze la Federație dacă se găsește un loc de liga a 2-a.
Așadar, putem să avem Dinamo, Dinamo, Dinamo și cu CSA Steaua. O să fie o nebunie în liga a 2-a anul viitor”, arată Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER