Nicolae Badea începe asaltul pentru a rămâne o singura echipă Dinamo dintre cele trei existente acum.
Anunțul a fost făcut de Dănuț Lupu, care spune că Nicolae Badea este pregătit să facă fuziune cu o formație din Liga a 3-a sau chiar a 2-a dacă FRF va permite acest lucru.
Dacă Dinamo va retrograda din prima ligă, iar CS Dinamo va promova în Liga 2, cu fuziunea pe care CS FC Dinamo ar urma să o facă, ar aduce față în față trei echipe Dinamo într-un singur campionat.
Nicolae Badea, fostul finanțator al lui Dinamo, a spus că vrea o schimbare radicală a clubului din „Ștefan cel Mare”.
„FCSB va mai lua 2-3 ani campionatul până când ne vom decide noi la Dinamo, să facem din trei echipe una. Domnul Badea, cu toate că multă lume nu prea îl mai agrează, dar să știți că e un dinamovist pursânge.
A ajutat Dinamo de-a lungul anilor și îi ajută și acum. Ajută și la rugby și la fotbal și la CS ne-a ajutat încontinuu când am avut nevoie de câte ceva.
Avem echipa asta de liga a 4-a. Sperăm să promovăm, dacă nu, poate ne vom asocia cu altă echipă. O echipă din liga a 3-a. Momentan, o luăm așa ușor. Am găsit deja o echipă.
Să vedem dacă se poate și trebuie să fie cu acordul Federației. Nu putem să facem noi de capul nostru. Trebuie să vedem dacă avem modalitatea de o putea face sau nu. Noi ne dorim”, a spus Dănuț Lupu pentru Fanatik.
Dinamo are parte de tot mai multe probleme în ultima perioadă de timp, echipa fiind la un pas de retrogradare. Dar mai nou se confruntă cu o nouă problemă: echipa mai poate folosi actuala siglă doar în acest sezon competițional.
Sigla aparține lui Nicolae Badea. Fostul finanțator Nicolae Badea deține încă acțiuni la echipa de fotbal din Superligă, prin intermediul societății Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo și are drept exclusiv pentru a folosi numele și sigla.
Dinamo se află pe ultimul loc în play-out-ul Superligii, cu 21 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER