Nicolae Badea rupe tăcerea despre situația de la Dinamo: „Cât timp există un acționar majoritar, nu mă voi implica mai mult decât până acum”
Nicolae Badea, fostul președinte al celor de la Dinamo, care mai deține 7 la sută din acțiuni, a luat o poziție clară în ceea ce privește viitorul roș-albilor.
Omul de afaceri crede că, fără suporteri, această echipa n-ar mai exista și rolul fanilor în continuare este foarte important.
Nicolae Badea a fost președintele lui Dinamo între 1998 și 2013. În perioada respectivă, clubul din Ștefan cel Mare a cucerit nu mai puțin de 4 titluri de campioană (2000, 2002, 2004, 2007), 6 Cupe ale României (2000, 2001, 2003, 2004, 2005, 2012) și două Supercupe (2005, 2012).
Nicolae Badea rupe tăcerea despre situația de la Dinamo: „Nu mă voi implica mai mult decât am făcut-o până acum”
„Atâta vreme cât Dinamo are un acționar majoritar nu mă voi implica mai mult decât am făcut-o până acum. Am mai spus-o, dacă am dat niște bani, totul e din postura de fan Dinamo și din solidaritate cu suporterii din DDB.
Nu este adevărat că s-ar ajunge la diluarea acțíunilor de la DDB. Fanii care au contribuit cu bani dețin și creanțe în club. Dinamo trăiește astăzi prin efortul minunat al celor 12.000 de suporteri cotizanți. O mișcare născută, culmea, la un meci al Stelei cu Manchester City.
Dinamo este o societate. Și ca în orice societate, conducătorii vin și pleacă. Mult mai importanți, în cazul nostru, al unui club de fotbal, sunt suporterii. Ei rămân întotdeauna alături de club. Iar ai lui Dinamo sunt formidabili”, a declarat Nicolae Badea pentru GSP.
Fostul finanţator al grupării din Ştefan cel Mare, Nicolae Badea (72 de ani) are un plan prin care echipa sa din Liga a 4-a să continue tradiţia, în cazul în care clubul din Liga 1 va intra în faliment.
Nicolae Badea ar fi demarat deja discuţii cu oameni de afaceri influenţi care să se alăture proiectului său. CS FC Dinamo Bucureşti, echipa din Liga a 4-a care deţine de fapt palmaresul, marca şi emblema, ar putea deveni continuatoarea grupării din Șoseaua Ştefan cel Mare.