Nicolae Badea și Răzvan Zăvăleanu s-au întâlnit și au lămurit un conflict care domnea de la demiterea lui Mircea Rednic. Pacea de la Computerland. Și șefii Red&White s-au văzut, în aceeași locație, cu președintele fondator al SC Dinamo 1948 SA. EXCLUSIV
După doi ani de la demiterea lui Mircea Rednic, momentul rupturii dintre Nicolae Badea și Răzvan Zăvăleanu, cei doi factori de decizie de la Dinamo au făcut pace. Reprezentantul administratorului judiciar și omul cu strategia de la ACSFC Dinamo s-au întâlnit, la București, pentru a flutura steagul alb.
La Dinamo se nasc și se rup alianțe pe bandă rulantă. Istoric. Clubul cu adresa socială în șoseaua Ștefan cel Mare a fost, mereu, un tărâm fertil pentru lupte interne, iar societatea care administrează formația din Superliga – SC Dinamo 1948 SA- și-a disputat, din 2005, atunci când s-a înființat, orgoliile acționarilor, conducăorilor, șefilor.
Una dintre luptele recente care au avut loc la Dinamo s-a desfășurat, în instanță și nu numai, între Nicolae Badea și Răzvan Zăvăleanu, cei care, de curând, au făcut pace. Mai precis este vorba de reprezentantul administratorul judiciar (RTZ&Partners SPRL) și de omul care conduce Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, acționar cu 7,03% în club.
După procese, notificări ale avocaților, comunicate și atacuri în media, Nicolae Badea și Răzvan Zăvăleanu au făcut pace
Miza s-a numit, pentru o bună perioadă de timp, „Planul de reorganizare modificat” conceput de RTZ și contestat de ACSFC, iar de aici mai multe spețe au ajuns pe masa judecătorului sindic.
Ultimul episod a avut loc la Curtea de Apel, acolo unde Computerland, firma lui Nicolae Badea, omul de afaceri care gestionează strategia asociației din care s-a născut SC Dinamo 1948 SA, a solicitat – și i-a fost respins de instanță- achitarea sumei de 433.615, 67 lei în urma unui contract de sponsorizare între societatea sa și club. Atunci, avocații Computerland nu s-au prezentat la termen.
De la demisia lui Mircea Rednic s-a rupt colaborarea
Înainte, însă, un eveniment total neașteptat pentru fanii dinamoviști, avea să producă o ruptură ce părea iremediabilă. În urmă cu doi ani, în luna decembrie, Mircea Rednic a fost dat afară de la Dinamo, printr-un anunț pe pagina oficială de Facebook, după o „lovitură de palat” plănuită de administratorul special Iuliu Mureșan.
RTZ a avizat mișcarea fostului șef de la CFR Cluj, a prezentat un raport al deciziei și, astfel, „Puriul” a fost îndepărtat. S-a spus atunci că tehnicianul care a adus ultimul titlu pentru Dinamo, în 2007, a aflat de demiterea sa în timp ce se afla în biroul lui Nicolae Badea de la Computerland.
Cert este că, din acel moment, fostul președinte al Consiliului de Administrație de la Dinamo și, în același timp, președintele fondator al SC Dinamo și Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar, au deschis un front și nu au mai avut vreo formă de comunicare. Până atunci, multe strategii ale „câinilor”, economice și chiar sportive, s-au făcut chiar la Computerland. Tot acolo, mai târziu, Dorin Șerdean a semnat contractul prin care a vândut procentul deținut de firma Lotus (72,8% din SC Dinamo, mai puțin 0,1%) către Red&White 2022 Management.
Și, apropo de alianțe făcute franjuri, în serile negocierilor din nordul Capitalei, la masa rotundă a tranzacției de la Computerland s-au aflat și Vlad Iacob (administratorul special care l-a înlocuit pe Iuliu Mureșan) și tatăl său, Dorin Iacob, administrator al Red&White la acea vreme.
Și șefii Red&White au trecut, înainte de Răzvan Zăvăleanu, pe la Computerland
Și să rămânem tot la Computerland acolo unde, zilele trecute, iar acum o să folosim un clișeu, a fost îngropată securea războiului. Între cine? Chiar între Nicolae Badea și Răzvan Zăvăleanu, cei care nu și-au mai vorbit, decât prin graiul notificărilor avocaților, comunicatelor și declarațiilor acuzatoare din media, de fix doi ani.
Sursele ProSport au povestit că cei doi oameni cu influență de la Dinamo s-au văzut, în cursul zilei de marți, pentru a încheia acest conflict vechi de doi ani. Ceea ce s-a și întâmplat după un dialog de câteva ore. Ținând cont că vorbim de Dinamo, atașăm și un necesar „cel puțin temporar”.
ProSport a încercat să verifice informația, iar cei doi protagoniști, fără să dorească să ofere declarații, au confirmat întâlnirea de la… Computerland.
Pe la aceeași locație au trecut, chiar în perioada în care trăiau febra numirii noului antrenor, șefii de la Red&White, Andrei Nicolescu și Eugen Voicu. „Chestiuni legate de un partener al clubului” a fost explicația acestora pentru vizita purtată la biroul lui Nicolae Badea.