Nicolae Dică (40 de ani), antrenor secund la echipa națională și fost jucător important la FCSB, a vorbit despre cazul „Denis Haruț”.
Fundașul în vârstă de 21 de ani a sosit în București alături de impresarul Florin Vulturar și totul era ca și făcut, ba chiar a oferit și declarații din postura de jucători al lui FCSB. A doua zi, a apărut informația conform căreia transferul lui Denis Haruț la FCSB a picat.
Fotbalistul a fost nemulțumit de faptul că FCSB i-a oferit două contracte și ar fi fost obligat să rămână în jur de cinci ani la gruparea lui Gigi Becali.
Nicolae Dică îi transmite, însă, fotbalistului că ar fi trebuit să semneze cu FCSB indiferent de durata care era stipulată în contract.
„Voiam să ajung acolo şi am semnat pe cinci ani. Dacă îmi spunea să semnez pe 10 ani, semnam pe 10 ani. El ştie cel mai bine de ce nu a semnat. Am zis că, dacă joc bine, mă vinde. Era bine şi pentru mine pe cinci ani, că eram liniştit cu asta. Nu ştiam despre practica asta. Ştiam că jucătorii tineri semneaza pe cinci ani. E normal cu jucătorii tineri.
Coman, Tănase, Man aşa au avut contractele. Pe mine, ca antrenor, mă interesa că semnează Moruţan pe atâţia ani? Mă interesa doar să joace. Acum nu ştiu dacă e legal sau ilegal”, a spus Nicolae Dică, potrivit Telekom Sport.
Cătălin Anton, președintele echipei FC Botoșani, a oferit detalii despre starea jucătorului și a dat de înțeles că Denis Haruț se poate transfera, din clipă în clipă, la o altă echipă.
Oficialul a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului și a dezvăluit că acesta nu s-a întors afectat la Botoșani, ci s-a antrenat normal, alături de echipa lui Marius Croitoru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER