Alexandru Chipciu a cedat nervos la antrenamentul oficial susținut de CFR Cluj înaintea meciului cu Young Boys Berna din Champions League, iar Nicolae Dică susține că mijlocașul nu este la prima abatere.
Alexandru Chipciu a fost exclus din lotul CFR-ului după ce a sărit să-l bată pe Otto Hindrich, fotbalistul în vârstă de 18 ani al campioanei României.
După incidentul în care a fost implicat Alexandru Chipciu, Nicolae Dică a făcut dezvăluiri mai puțin cunoscute despre internaționalul român în vârstă de 32 de ani.
Secundul lui Mirel Rădoi de la echipa națională a României susține că a avut și el probleme cu Alexandru Chipciu în perioada în care fotbalistul juca pentru FCSB, iar el era secund. Nicolae Dică susține că mijlocașul e recalcitrant, dar că după aceea regretă ieșirile pe care le are.
„Se întâmplă la multe echipe, dar nu ştim ce a strâns el în ultima perioadă şi a răbufnit la antrenament. Dar îl cunosc foarte bine pe Alex, l-am avut la Steaua, când eram cu Costel şi cu Mirel.
Am avut şi eu un clinci cu el la Steaua. Da, când eram secund am avut un clinci personal cu el, dar ne-am împăcat. N-a fost nicio problemă. Nu vreau să zic de unde a plecat tot. A fost pe moment, în câteva zile ne-am revenit.
Îl cunosc foarte bine şi sunt sigur că el regretă acum că a făcut acest gest. Îl ştiu, e recalcitrant, dar după aceea regretă ieşirile pe care le are. Cred că se va duce să-şi ceară scuze. E valoros, dă totul pentru echipă. E prea drastic dacă se renunţă la el. Şumudică ştie şi el, că a fost fotbalist și a avut şi el ieşiri. Poate şi Chipciu a supărat că a jucat mai puţin”, a spus Nicolae Dică la TV Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER