Nicolo Napoli aruncă bomba după transferul lui Andrea Compagno la FCSB! Dezvăluiri incredibile după ce Gigi Becali a dat lovitura: „A vrut să rămână la Craiova! Adrian Mititelu, de ce l-ai vândut?” | EXCLUSIV
Nicolo Napoli a aruncat „bomba” după transferul lui Andrea Compagno la FCSB! Fostul antrenor al oltenilor susține că vârful ar fi vrut să continue în Bănie.
Aflat în Italia, acolo unde este în căutarea unui angajament, Napoli dă de înțeles că Andrea Compagno a fost forțat să semneze cu vicecampioana României.
Andrea Compagno a ajuns în urmă cu doi ani în Bănie și a semnat cu FC Universitatea 1948. Pentru formația patronată de Adrian Mititelu, italianul a adunat 26 de goluri în 60 de partide de Liga 2, Liga 1 și Cupa României
Nicolo Napoli aruncă bomba după ce Andrea Compagno a semnat cu FCSB: „A vrut să rămână la Craiova!”
Nicolo Napoli este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în fotbalul românesc, iar antrenorul care a fost și în sezonul trecut la FC U Craiova susține că Andrea Compagno n-a vrut în prima fază să semneze cu FCSB.
Cel mai probabil, în criză de lichidități, așa cum a scris ProSport, Adrian Mititelu a fost cel care a insistat pentru transfer, din moment ce Gigi Becali a oferit 1,5 milioane de euro în schimbul italianului.
„Andrea chiar a vrut să rămână la Craiova! Asta știu de la impresarii lui. Se simțea bine acolo, era iubit, juca foarte bine, de ce să plece în altă parte? Adrian Mititelu, de ce l-ai vândut pe Compagno la FCSB? Nu înțeleg de ce ai făcut asta! Plecarea lui Andrea este cu siguranță o pierdere mare pentru cei de la Craiova. Vă subliniez, știu sigur că n-a vrut să plece”, a spus Nicolo Napoli, pentru ProSport.
După ce a semnat luni cu FCSB, Andrea Compagno are șanse foarte mari să joace împotriva lui West Ham, în meciul de gală pe care roș-albaștrii îl au în prima etapă din Conference League.