Cristi Balaj, președintele formației CFR Cluj, a dat noi detalii despre Cephas Malele, fotbalistul dat dispărut de oficialii campioanei României.
Cephas Malele a fost dat dispărut de Dan Petrescu, după ce fostul fotbalist al lui FC Argeș nu s-a mai prezentat la antrenamentele campioanei României. La o zi după ce „Bursucul” s-a plâns că nu știe nimic despre fotbalistul în vârstă de 29 de ani, Cristi Balaj a dezvăluit ce informații au ardelenii.
„Malele ne-a informat că are anumite probleme de familie. Așteptăm pentru că am solicitat informații suplimentare pentru a îl sprijini în măsura în care avem posibilitatea. Deocamdată e absent de la antrenament. Am pregătit și un referat din partea antrenorului și vom vedea. Așteptăm lămuriri. Suntem alături de el indiferent de ce probleme are, rămâne de văzut.
Nu a anunțat (n.r. – că nu vine la antrenament). Știm doar că are anumite probleme de familie. Ne-a anunțat o persoană apropiată de el și rămâne de văzut exact despre ce e vorba, dar se va lămuri acest aspect. Știm doar că suntem alături de orice jucător și venim în sprijinul oricărui jucător, pentru că suntem oameni în primul rând, și pentru noi contează mai întâi omul.
El a jucat, el a evoluat. Știu că a fost tratat cât se poate de bine, a avut minute bune jucate la CFR Cluj, a intrat chiar și în meciul cu Lazio de la început. Familia lui a venit cu noi, fetița mea s-a jucat cu fetița lui. I-a dat jucăriile. Deci nu e nicio problemă, toți jucătorii ne sunt apropiați, suntem ca o familie”, a declarat Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, conform Fanatik.
Cephas Malele a început fotbalul la juniorii lui FC Zurich, iar pe parcursul carierei a mai jucat pentru US Palermo, Virtus Entella, Trapani, Atletico CP Leixoes, Varzim, Arouca și Oliveirense.
În septembrie 2020, Cephas Malele a ajuns liber de contract cu FC Argeș, echipă la care a stat până în august 2021, moment în care a plecat al Al Tai. În august 2022, campioana României l-a adus pe fotbalistul elvețian, iar clubul din Gruia are opțiunea ca în vara lui 2023 să îi prelungească înțelegerea pentru încă un an.
Din august 2022 până în prezent, Cephas Malele a jucat în 28 de meciuri pentru echipa pregătită de Dan Petrescu, a dat cinci goluri și a oferit două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER