Noi imagini de la Ghencea și Giulești. FOTO | Cum se prezintă lucrările pentru EURO 2020

Compania Națională de Investiții a postat miercuri noi imagini de pe șantierele de la Giulești și Ghencea, unde se construiesc stadioanele aflate în programul pentru EURO 2020. La Ghencea, stadionul începe să capete formă, în timp ce la Giulești e tot mai greu de crezut că arena va fi gata la timp pentru turneul final.

Compania Națională de Investiții a promis că va oferi periodic imagini de la fața locului, iar această promisiune a fost respectată. Între timp au fost demarate și lucrările la Arcul de Triumf, unde însă lucrările nu sunt la fel de complicate.

VEZI AICI FOTO&VIDEO Imagini de la înălțime cu stadionul Steaua. Bijuteria din Ghencea prinde formă

Noul stadion Steaua va avea o capacitate de 31.254 locuri, o suprafață desfășurată considerabilă, de 70.000 de mp, 4 vestiare și 24 de spații de cazare pentru 48 de  sportivi, restaurant, sală de conferință la tribuna 1, spații comerciale și chiar un muzeu, arena urmând să găzduiască atât partide de fotbal, cât și de rugby.

La Dinamo se așteaptă documentația tehnico – economică

Dintre toate cele patru arene aflate în proiect, stadionul Dinamo stă cel mai rău. În acest moment, după ce, la finalul lunii aprilie, s-a obținut PUZ-ul (Planul Urbanistic Zonal) pentru varianta construirii unei arene pe amplasamentul de la Velodrom, Clubul Sportiv Dinamo și Compania Națională de Investiții (CNI) au trecut la faza de, cităm, „documentație tehnico- economică”. Mai pe scurt, un ping-pong cu hârtii, avize, etc, bătrânul Velodrom urmând să fie pus la pământ pentru a face loc unui stadion modern. Când? Încă nu se știe!

Publicat: 26 06. 2019, 11:06
Actualizat: 26 06. 2019, 11:07