Noi imagini spectaculoase cu stadioanele Steaua și Rapid. Cât de mult au avansat lucrările | FOTO

Redactor:
Răzvan Bucur
Noi imagini spectaculoase cu stadioanele Steaua și Rapid. Cât de mult au avansat lucrările | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Compania Națională de Investiții a publicat noi imagini spectaculoase cu șantierele a două stadioane dintre cele trei aflate în construcție în București. Este vorba despre arenele Steaua și Rapid, care ar trebui să fie gata în toamna acestui an.

Cele mai avansate lucrări sunt la stadionul din Ghencea. Acolo s-au montat deja scaunele și tabela, iar în următoarea perioadă se va monta și gazonul.

Imagini noi cu stadioanele Steaua și Rapid

Conform Fanatik, toate cele trei arene aflate în construcție, Ghencea, Arcul de Triumf și Giulești, vor avea suprafețe de joc hibride, similare cu cea montată la finalul anului trecut la Craiova, pe stadionul „Ion Oblemenco”, care a costat aproximativ 600.000 de euro.

De montarea gazonului s-ar ocupa aceeași firmă din Grecia care s-a ocupat și de suprafața de joc de la Craiova.

Jumătate din banii pentru cele trei suprafețe de joc vor veni de la Primăria Municipiului București, iar cealaltă jumătate de constructorii stadioanelor.

Răzvan Burleanu spune când vor fi gata stadioanele aflate în construcție în București

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a vorbit despre finalizarea celor trei stadioane aflate în construcție în București.

Într-o intervenție la Digi 24, șeful FRF a declarat că în toamna acestui an vor fi gata cele trei stadioane aflate în construcție în București și speră ca acestea să atragă un număr cât mai mare de suporteri.

„Avem șansa să finalizăm toate elementele de infrastructură. Până la mijlocul lunii noiembrie ar trebui să fie gata toate stadioanele. Arcul de Triumf în septembrie, în octombrie – Ghencea și în noiembrie – Giulești. Proprietarul celor trei stadioane este statul român. Aceste stadioane trebuie să servească unui număr cât mai mare de suporteri”, a spus Răzvan Burleanu la Digi24.

Gigi Becali ar putea s-o ducă pe FCSB pe stadionul din Ghencea. „Jucăm acolo când vreau eu! Le fac plângeri penale!”

Gigi Becali a vorbit despre posibilitatea ca FCSB să poată juca pe noul stadion din Ghencea, iar latifundiarul din Pipera a trecut la amenințări către Armată și CSA Steaua.

Afaceristul a transmis că dacă își dorește poate să o pună pe FCSB să joace pe noul stadion „Steaua”, dar că așteaptă acceptul sporterilor. Mai mult, Gigi Becali a comentat și în legătură cu posibilitatea ca echipa roș-albastră să fie susținută de fani la partidele care se vor juca odată cu reluarea Ligii 1.

„Ce spectacol să se facă cu 500 de persoane? Dacă e spectacol în aer liber, atunci și pe stadion pot veni 500. Așa o să fie. Nu se poate cu suporteri pe stadion, atunci cu 500 de spectatori se poate. Omul a spus că se poate spectacol cu 500, atunci noi lăsăm 500.

Nu trebuie să vină mii și mii, dar trebuie să fie pace. Eu nu mă mai cert, nu mă mai bat. Dacă o să fie pace, atunci o să jucăm pe Ghencea. Hai să fie omenie. Așa este legea și dreptatea. Stadionul ăsta se deteriorează dacă nu plătesc eu pentru că CSA nu poate să îl țină. Poate le fac niște plângeri penale. Ei vin din liga de amatori si joacă pe stadion de 100 de milioane? Ei nu au voie! Eu nu fac pace cu Armata, eu fac pace cu suporterii.

Le dau cu legea în cap celor de la Armată și de la CSA. Dacă suporterii nu vor, atunci nu jucăm acolo. Să adune Mustață 20.000 de fani și să se întâlnească cu ceilalți. Eu nu vreau scandal, vreau pace. Eu joc când vreau în Ghencea pentru că mă lasă legea. Ce, e țara lor? Eu am adus 300.000.000 de euro. Am plătit la statul român peste 20 de milioane de euro taxe”, a spus Gigi Becali pentru Digi Sport.

 

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Europa pe șine: Proiectul feroviar de mare viteză care va conecta întregul continent până în 2040
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Fotbalistul cotat la 30.000.000€ a semnat cu Real Madrid!
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Louis Munteanu, mesaj direct pentru Mircea Lucescu pentru calificarea la Mondial: ”Normal că aştept convocarea”
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Mădălina Ghenea s-a filmat în cea mai sexy ținută! Cum a dansat în fața camerei, spre deliciul fanilor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
Cât plăteşte Sabina lunar pe meditaţii în Bucureşti pentru admiterea la medicină. O singură şedinţă ajunge la 200 de lei
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
SECRETUL pentru o viață lungă! Un studiu CONFIRMĂ ce trebuie să facem
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
Kira Hagi a început pregătirile pentru nuntă. Cine este şi cu ce se ocupă viitorul ginere al lui Gică Hagi
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
Marea actriță a murit. I se spunea Marilyn Monroe. Toată lumea a iubit-o
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×