Nominalizări surpriză la Gala Fotbalului Românesc. Silviu Lung, Adrian Rus și Claudiu Keșeru sunt printre candidații la premii. Istvan Kovacs e și el pe listă

te

Clubul Sportiv al Jurnaliștilor organizează luni, 2 decembrie, a 21-a ediție a Galei Fotbalului Românesc. În timpul evenimentului ce va începe de la ora 20 se va alege inclusiv câștigătoarea Miss România 2019.

Surprize pe listele nominalizaților galei organizate de Clubul Sportiv al Jurnaliștilor. Într-o perioadă când „stranierii” români evoluează tot mai puțin la echipele lor, iar echipele din România – excepția fiind CFR Cluj – sunt inexistente în Europa, misiunea celor care au ales numele posibililor premianți a fost dificilă.

Rădoi se bate cu Lucescu jr. și Petrescu

Așa au ajuns pe listă fotbaliști precum Adrian Rus, Silviu Lung sau Claudiu Keșeru, fotbaliști care nu au evoluat sau nu au impresionat cu nimic la echipele de club unde sunt legitimați, iar la echipa națională nu s-au remarcat cu vreo contribuție importantă.

Mai jos aveți comunicatul integral dat publicității de CSJ:

Clubul Sportiv al Jurnaliştilor din România organizează, luni, 2 decembrie 2019, de la ora 20:00, cea a 21-a ediţie a Galei Fotbalului Românesc. Evenimentul va avea loc la Soiree Exclusive Venue din Pipera, în cadrul Bucharest Fashion Week (29 noiembrie – 3 decembrie).

Pornită la drum în 1999, Gala Fotbalului Românesc i-a onorat, în timp, pe cei mai importanţi reprezentanţi ai fotbalului românesc, dar şi mari campioni din alte sporturi. Cel mai important trofeu, cel de fotbalistul anului, a fost câştigat de-a lungul timpului de nume mari precum Gică Hagi, Cosmin Contra, Cristian Chivu, Adrian Mutu, Răzvan Raţ, Cristian Săpunaru, Gabriel Torje, Lucian Sănmărtean, Denis Alibec, Constantin Budescu şi Răzvan Marin.

 

Iată nominalizaţii din 2019:

Portarul anului 2019: Ciprian Tătăruşanu, Ionuţ Andrei Radu, Silviu Lung jr.

 

Fundaşul anului 2019: Cristian Manea, Ionuţ Nedelcearu, Adrian Rus

 

Mijlocaşul anului 2019: Florinel Coman, Ciprian Deac, Dan Nistor

 

Atacantul anului 2019: Alexandru Mitriţă, Claudiu Keşeru, George Puşcaş

 

Fotbalistul anului 2019: Ionuţ Andrei Radu, George Puşcaş, Ciprian Deac

 

Antrenorul anului 2019: Răzvan Lucescu, Mirel Rădoi, Dan Petrescu

 

Fotbalistul cu cea mai spectaculoasă ascensiune în 2019: Denis Ciobotariu, George Andrei Miron, Valentin Gheorghe

 

Cel mai bun tânăr jucător al anului 2019: Alexandru Paşcanu, Valentin Mihăilă, Adrian Petre

 

Conducătorul de club al anului 2019: Dănuţ Coman, Marian Copilu, Cristian Bivolaru

 

Arbitrul anului 2019: Radu Petrescu, Istvan Kovacs, Ovidiu Haţegan

 

Stranierul anului 2019: Boubacar Fofana, Harlem Gnohere, Billel Omrani

 

La Gala Fotbalului Românesc 2019 se vor mai acorda şi premii de excelenţă, pentru întreaga activitate în fotbal, pentru dezvoltarea sportului, precum şi alte premii speciale. Şi jurnaliştii vor fi premiaţi pentru cel mai bun comentator al anului, cea mai bună emisiune sportivă, urmând a se acorda şi un premiu special pentru jurnalism.

Evenimentul de luni, 2 decembrie 2019, ora 20:00, va cuprinde mai multe momente artistice, prezentări de modă, dar şi concursul Miss România 2019.

 

Publicat: 29 11. 2019, 10:30
Actualizat: 29 11. 2019, 13:47