Noul patron de la Rapid are probleme în onorarea cecurilor și a biletelor la ordin. Firmele acestuia au datorii la stat mai mari decât gruparea giuleșteană

Valerii Moraru, afacerist care tocmai a cumpărat 94,72% din acțiunile clubului Rapid, pare să aibă probleme mai mari chiar decât gruparea pe care se presupune că urmează să o salveze. Conform site-ului www.antitepari.ro,  firma noului investitor de la Rapid, „Azuga Waters SRL”, are probleme în onorarea cecurilor și a biletelor la ordin. „Partea mai proastă e că firma a fost înregistrată în Centrala Incidentelor de Plăți (CIP) cu nu mai puțin de 3 incidente de plată majore cu cecuri, consemnate în octombrie 2013 (total sumă refuzată la plată 167.249,31 lei) și 240 incidente de plată majore cu bilete la ordin (emise în perioada august 2012-iulie 2014, total sumă refuzată la plată 9.869.249,78 lei), la care se mai adaugă și 36 incidente de plată minorecu bilete la ordin, în valoare totală de 1.016.272,19 lei. Ca urmare a refuzurilor la plată cu cecuri, societatea se află în interdicție bancară de a emite cecuri, altele decât numerar, până la data de 10 octombrie 2014„, se publică pe www.antitepari.ro.

Site-ul respectiv publică și o serie de documente pe care le puteți viziona aici.

 

Publicat: 30 07. 2014, 18:12
Actualizat: 30 07. 2014, 18:13