Noul regulament de ordine interioară al FCSB prevede amenzi uriașe! Gestul care poate duce la o sancțiune de 25 la sută din salariu
Gigi Becali, Narcis Răducan, directorul sportiv al FCSB, și antrenorul Bogdan Argeș Vintilă au alcătuit un regulament de ordine interioară ce prevede sancțiuni usturătoare.
„Aici lucrurile sunt clare și nu ar trebui să existe toleranță. Disciplina este un lucru esențial în fotbal și în orice societate. În consecință, am și făcut public faptul că noi am activat acel regulament de ordine interioară și lucrurile sunt clare. Jucătorii care au kilograme în plus plătesc. Dacă lucrurile nu se opresc aici, nu vor juca și eu cred că nimeni nu își dorește să ajungă în ipostaza asta. Avem săptămânal un cântar oficial, cum se întâmplă peste tot”, a declarat recent directorul sportiv al FCSB, Narcis Răducan.
Oficialul vicecampioanei a continuat: „Și nu e vorba numai despre cântar, ci și despre întârzieri, gesturi, declarații. E un șir lung. Așa cum au foarte multe beneficii, au și îndatoriri pe care sper să le respecte, altfel vor plăti. Indiferent de numele jucătorului, închidem ochii și dăm amenda, nu contează cum îl cheamă”.
Conform gsp.ro, amenzile sunt de la 100 de euro și „urcă” până la rezilierea contractului. Spre exemplu, Florinel Coman va plăti 500 de euro pentru „galbenul” încasat în derby-ul cu Dinamo, după ce jucătorul roș-albaștrilor i-a aplaudat ironic pe fanii dinamoviști care-l jigneau.
Conform sursei citate, iată amenzile prevăzute în noul regulament de ordine interioară al FCSB:
Sumele sunt exprimate în euro
- Întârzierea la oricare activitate a echipei: 100
Altercație cu coechipieri sau cu vreun membru al staff-ului: 1.000
Lovirea unui coechipier sau a vreunui membru al staff-ului: 25% din salariul anual
Fumatul în incinta bazei sportive 5.000
Telefoanele deschise în vestiar, în sala de ședințe video sau în autocar: 50
Prezența cu telefonul în sala de mese: 50
Participarea la pariuri sportive: Rezilierea contractului
Neparticiparea la mese: 100
Nerespectarea tratamentului sau a programului de recuperare prescris de doctor: 1.000
Tratarea unei probleme medicale fără acordul conducerii într-un alt cabinet medical decât în cel al clubului: 1.000
Absența nemotivată de la antrenament: 25% din salariul anual
Participarea la antrenamente sub influența băuturilor alcoolice: 5.000
Cartonașe galbene pentru conduită nesportivă: 500
Cartonaș roșu pentru conduită nesportivă: 5.000
Schimb de tricouri după meciuri (mai mult decât 4 tricouri pe an): 500 /tricou
Nepredarea echipamentului la finalul sezonului: 500
Folosirea de echipament sportiv diferit de cel al sponsorului oficial al clubului (genți, rucsac, șepci): 100
Depășirea cu mai mult de un kilogram a greutății optime: 100 /kilogram
Depășirea greutății optime cu mai mult de două kilograme cu două zile înainte de meci: Neconvocarea la meci
Ieșirea în oraș după ora 00:00 cu cel mult 48 de ore înaintea unui meci: 5.000
Prejudicierea imaginii clubului printr-o conduită iresponsabilă (stare de beție, agresiuni fizice sau verbale): 25% din salariul anual (amenzile trebuie plătite în 24 de ore)