„Nu am mai spus nimănui până acum!” Mititelu a clarificat situația sa financiară. Prin ce a trecut după ce a pierdut procesul cu Dragomir și Sandu

Adrian Mititelu a vorbit, într-un interviu acordat Fanatik, despre starea sa de după pierderea procesului cu Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, dar a clarificat și situația sa financiară.

Omul de afaceri a dezvăluit că a rămas puternic din punct de vedere psihic, chiar dacă a pierdut procesul în care cerea despăgubiri foarte mari în cazul dezafilierii Universității Craiova: „A fost un șoc, pentru că nu mă așteptam la o astfel de decizie. Aveam și scenarii mai pesimiste, dar nu în acest mod. Astea sunt niște aberații! Eu sunt un om foarte puternic și nu am cum să mă sinucid. Pentru că știu că la final voi câștiga acest război! E doar o chestiune de timp. Asta este, de fapt: am pierdut timpul! Ei au scăpat datorită unei împrejurări fericite. Curtea Constituțională a scos anumite fapte de abuz. Dacă nu era acea hotărâre, altfel vorbeam acum. Dar nu e gata! Am început procesul în civil la Curtea București, dar asta nu înseamnă că ei nu vor plăti pentru ce au făcut. Sandu, Dragomir și ceilalți nu mai pot răspunde penal, dar nu au fost absolviți de răspundere civilă”, a declarat Mititelu pentru Fanatik.

Mititelu a recunoscut că s-a întâlnit cu finanțatorul CS U Craiova, Mihai Rotaru, după ce a pirdut procesul: „Nu vă ascund că în luna iulie, disperat după ce am pierdut procesul, l-am sunat pe Rotaru și m-am întâlnit cu el. Asta nu am spus la nimeni până acum. I-am zis între patru ochi și i-am zis « Omule, lasă-mă în pace! Lasă-mi familia în pace! Nu mă mai bloca!» Mi-a promis că nu va mai continua litigiile, dar nu s-a ținut de cuvânt deloc. Nu are scrupule. A pus umărul să mă distrugă, să bage în faliment Universitatea Craiova. De fapt și pe înregistrările de șantaj sunt dovezi că spune treaba asta. Mi-a blocat patru ani de zile afacerile, efectiv banii, m-a făcut să sufăr foarte mult și eu, și familia mea. De patru ani Rotaru îmi blochează un teren intravilan de 500.000 de metri pătrați”.

Omul de afaceri a vorbit și despre averea sa: „Nu știu cine zice treburile astea, dar nu e adevărat că sunt falit. Din punct de vedere patrimonial nu am fost niciodată falit. Eu am fost un personaj care am chivernisit banii, dar am avut însă parte de răutăți, de oameni care mi-au blocat afaceri serioase. Și nu lucruri simple, ci afaceri de circa 50 de milioane de euro. Asta pe lângă faptul că mi-au furat un club de fotbal în care am investit peste 20 de milioane de euro pe vremea când milionul chiar era milion.

Trei afaceri mi-au intrat în faliment, iar două dintre ele chiar erau importante din punct de vedere al patrimoniului. A trebuit să accept situația în care am ajuns. Am sperat totuși că procesul penal se va termina cu un deznodământ fericit, să recuperez măcar o parte din bani, dar știți foarte bine că nu a fost să fie. Am început ușor, ușor să încerc să mă deblochez. Mai au copiii niște bunuri, niște imobile, am mai vândut din ele”.

Publicat: 06 12. 2017, 17:36
Actualizat: 06 12. 2017, 17:37