Nu avem selecționer, dar avem meciuri de verificare! Două partide amicale pentru națională înainte de startul Ligii Națiunilor din iunie 2022
Prima reprezentativă de fotbal, care nu are încă selecționer, va disputa două meciuri de pregătire înainte de Liga Națiunilor 2022, programate în perioada FIFA din martie a următorului an.
Unul dintre cele două meciuri a fost fixat pentru data de 29 martie 2022, în deplasare cu Israel, a anunțat azi site-ul FRF.
Ultima confruntare dintre cele două reprezentative a fost tot cu caracter amical și s-a disputat tot în martie, dar 2018, la Netanya, succes al “tricolorilor” cu 2-1.
Două partide amicale pentru națională înainte de startul Ligii Națiunilor din iunie 2022!
Adversarul și data pentru cea de-a doua partidă amicală nu a fost stabilit deocamdată.
Partidele oficiale ale României din 2022, din Liga Națiunilor, se vor disputa în lunile iunie și septembrie:
4 iunie 2022: Muntenegru – ROMÂNIA (ora 21:45)
7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (ora 21:45)
11 iunie 2022: ROMÂNIA – Finlanda (ora 21:45)
14 iunie 2022: ROMÂNIA – Muntenegru (ora 21:45)
23 septembrie 2022: Finlanda – ROMÂNIA (ora 21:45)
26 septembrie 2022: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (ora 21:45)
CFR Cluj nu i-a dat drumul lui Dan Petrescu la FRF
Patronul CFR Cluj, Neluţu Varga, a anunţat că Dan Petrescu nu va prelua echipa naţională şi va rămâne la clujeni.
Echipa naţională a rămas fără antrenor la finalul lunii noiembrie, când i-a expirat contractul lui Mirel Rădoi. România a ratat calificarea la Cupa Mondială din 2022. „Tricolorii” vor reveni în competiţii în luna iunie, în Liga Naţiunilor, într-o grupă cu Bosnia-Herţegovina, Finlanda, Muntenegru..
Răzvan Burleanu a precizat că FRF nu vrea să achite o clauză de reziliere pentru aducerea antrenorului Dan Petrescu.
Ce este și ce se întâmplă în Liga Națiunilor?
La competiţie participă 55 de selecţionate repartizate în patru divizii valorice, pe baza rezultatelor din ediţia anterioară. În diviziile A, B şi C sunt câte 16 echipe, ce vor fi împărţite în patru grupe fiecare. Divizia D are numai şapte echipe, împărţite într-o grupă de patru şi una de trei reprezentative.
Câştigătoarele grupelor diviziilor B-D vor promova în eşalonul superior, iar formaţiile de pe locurile 4 în A-B vor retrograda. Echipele de locurile 4 din Divizia C vor juca un play-off, în martie 2024, la finalul căruia vor fi stabilite cele două echipe care vor retrograda în Divizia D.