Nu contează cine votează, contează cine numără. Colonelul Petrea, comandant la Steaua, a fost ales vicepreședinte al Asociației Municipale de Fotbal București cu 16 voturi pentru și peste 50 de abțineri. Scrutinul s-a repetat până a ieșit cum era planificat
Comandantul clubului Steaua, colonelul Cristian Petrea, a fost ales săptămâna trecută vicepreședinte al Asociației Municipale de Fotbal București în circumstanțe cu totul neobișnuite. Mai mulți reprezentanți ai cluburilor prezente în sală au relatat pentru ProSport că ofițerul a primit mai puțin de 25% din voturile participanților, iar scrutinul a fost repetat și rearanjat în așa fel încât Petrea să fie desemnat, oarecum din oficiu, câștigător al funcției.
Conducătorii de cluburi care au descris pentru ProSport evenimentele din ședință – conducerea AMFB a postat la intrare bodyguarzi, aceștia interzicând accesul presei – au menționat că, în primă fază, au fost 16 voturi pentru șeful clubului Steaua și aproximativ 10 voturi contra (opiniile au oscilat: 10, 11 sau 14 voturi pentru, în funcție de interlocutorul cu care am discutat).
Restul cluburilor, peste 50 la număr, s-au abținut. Rezultatul a stârnit agitație la prezidiu, iar dirijorul ședinței, președintele Marian Lumânare, a decis ca scrutinul să se repete într-o altă formulă: s-a întrebat cine este contra lui Petrea – s-au ridicat, din nou, aproximativ 10 mâini, apoi s-a întrebat cine se abține – și au fost 14 voturi. Întrebarea „cine este pentru?” nu s-a mai rostit, cei de la prezidiu concluzionând că toți ceilalți din sală sunt, din oficiu, favorabili numirii ofițerului în funcția de vicepreședinte.
Cei mai vehemenți contestatari ai colonelului Petrea: reprezentanții AS Tricolor și Academia Rapid
Lucrurile nu s-au oprit aici. Martori oculari spun că reprezentanții mai multor cluburi au luat cuvântul și s-au pronunțat vehement împotriva înscăunării lui Petrea în funcția de vicepreședinte. Printre cei mai vocali au fost trimișii Academiei Rapid și ai AS Tricolor. „S-au invocat multe argumente pertinente. Steaua are ca obiectiv promovarea. Dacă la vară intră în Liga 3, de ce să mai fie ales Petrea vicepreședinte? Pentru 6 luni? S-a răspuns că Steaua va avea, chiar dacă promovează, echipe de juniori la AMFB, deci colonelul va putea să rămână în continuare în funcție”, a relatat un martor ocular tema discuțiilor. „Apoi, altcineva a menționat că, fără a contesta competența ofițerului, despre care nu se știe, deocamdată, dacă este sau nu bun organizator, totuși, colonelul Petrea are pe mână un club cu peste 30 de secții. Dacă s-ar ocupa de fiecare din aceste secții fie și câte o singură zi pe lună, când ar mai avea timp și de AMFB?”
O altă problemă, de ordin moral, a fost ridicată de reprezentantul Academiei Rapid, Adrian Olariu, care a arătat că echipa sa, aflată în luptă directă cu Steaua pentru locul 1, va fi dezavantajată de prezența colonelului în conducerea AMFB.
„În tot acest timp, secretarul general Claudiu Baboia s-a plimbat prin sală. De mai multe ori, când s-a ridicat câte un membru al AMFB care avea obiecții, Baboia se așeza în preajma acestuia”, a povestit, pentru ProSport, un martor ocular.
Pentru rapidiști, toată povestea de săptămâna trecută trezește deja amintiri deranjante. Aceștia fac asocierea între modalitatea în care a fost impus Petrea în conducerea AMFB și felul în care echipa lor era tratată de federație înainte de 1989, când Dinamo și Steaua controlau FRF pe linie politică.
Afilierile și dezafilierile nu s-au făcut prin vot. Participanții la ședință au fost doar informați cine „intră” și cine „iese” din AMFB
Trebuie spus că au existat trei dosare de candidatură depuse pentru postul de vicepreședinte scos la concurs. Doi dintre candidați au fost respinși pe motiv că nu îndeplinesc criteriile. A fost păstrat în cursă doar colonelul Petrea, deși acesta în mod cert nu se califica pentru candidatură. La ora la care și-a depus dosarul ofițerul, CSA Steaua nu era membru afiliat cu drepturi depline la AMFB și nici nu se știa sigur că votanții de la Adunarea Generală vor accepta afilierea „militarilor”. Conform criteriilor anunțate înaintea alegerilor chiar de președintele AMFB, Marian Lumânare, Cristian Petrea nu ar fi avut dreptul să candideze.
Despre evenimentele de joi, de la AMFB, a scris un reportaj și jurnalistul Florin Alboiu, pe site-ul sportb.ro, acesta atașând și o înregistrare video.
Și mai surprinzător este că, la punctul 7 – ultimul – de pe ordinea de zi, cel privind afilierea și dezafilierea mai multor cluburi, deciziile n-au mai fost supuse deloc la vot. Conducătorii AMFB au anunțat, pur și simplu, că anumite cluburi au fost afiliate și altele dezafiliate, deși, conform statutului, aceste măsuri nu pot fi luate decât de către membrii Adunării Generale, prin vot.
ProSport a scris deja, joi, pe larg despre alte lucruri care au pus sub semnul întrebării atât candidatura colonelului Petrea, cât și desfășurarea propriu-zisă a ședinței, care s-a ținut cu 4 bodyguarzi la ușă, aceștia oprind intrarea în sală a unor membri cu drept de vot, dar care nu sunt agreați de conducerea AMFB.