Nu e nici FCSB, nici CFR! Iasmin Latovlevici, prezentat la noul club. Va fi coleg cu încă patru români | OFICIAL
Iasmin Latovlevici a semnat cu noul său club, după despărțirea de Bursaspor. Fundașul român a semnat deja cu Kisvarda FC, locul 9 din Ungaria.
„Iasmin Latovlevici a semnat pentru noi și poate fi de mare ajutor în stabilizarea apărării noastre pe partea stângă. Poate să ajute și atacul”, a declarat directorul sportiv Attila Révész, se arată în comunicatul emis de către club.
Kisvarda, legiune română
La formația din prima ligă din Ungaria, internaționalul român va fi coleg cu alți patru compatrioți, Claudiu Bumba, Gicu Grozav, Cornel Ene și Mihai Mincă. De asemenea, în sezonul trecut formația a fost antrenată de către Vasile Miriuță, în perioada iunie – octombrie 2019.
Fotbalistul originar din Moldova Nouă a fost prezent aseară la meciul dintre CFR Cluj și FCSB, încheiat 1-0, fapt ce a alimentat zvonuri potrivit cărora acesta ar urma să semneze un contract cu formația din Gruia. La finalul partidei, Dan Petrescu a părut surprins de prezența jucătorului în tribunele stadionului Doctor Constantin Rădulescu și a comentat: „Ne interesează orice jucător bun. Acum mi-ați dat o idee. Nici nu știam unde mai joacă Latovlevici”.