„Nu m-am înscris în programul DDB, sunt convins că nu asta e calea!” Semnalul de alarmă al unui fost mare dinamovist
Ionuț Negoiță a mai bifat o negociere eșuată. Fondul spaniol nu este soluția ideală pentru salvarea lui Dinamo, crede patronul din Ștefan cel Mare. Cu toate că suporterii sunt deciși să preia frâiele clubului, sunt și foști mari dinamoviști care nu cred în soluția lor. Costel Orac chiar trage un semnal de alarmă.
Ionuț Negoiță i-a refuzat pe spaniolii propuși de Ioan Andone, astfel că suporterii sunt nevoiți să intervină. Robert Thomas, reprezentantul DDB, programul care a asigurat supraviețuirea echipei până acum, spune că fanii sunt deciși să intervină.
Costel Orac: „Nu m-am înscris în programul DDB, sunt convins că nu asta e calea!”
Intervenția suporterilor în treburile clubului nu este bine văzută de unul dintre marii jucători ai lui Dinamo. Costel Orac crede că echipa nu poate fi susținută doar de suporteri, deși aceștia au avut rolul lor foarte important în viața clubului:
„Nu cred că suporterii pot susține echipa. Dacă ar fi fost așa, ar fi putut să o susțină mai demult. Am discutat cu ei, mi-au spus cam ce gânduri au. Părerea mea e aceeași. Nicăieri în lume, dacă vrei să practici un fotbal la nivel înalt, echipa nu poate fi susținută doar de suporteri.
Dinamo este un nume foarte mare, nu cred că ar fi benefic nici pentru club, nici pentru fotbalul românesc să dispară.
Nu m-am înscris în programul DDB, sunt convins că nu aceasta este calea. Am zis că voi fi alături în momentul în care voi vedea că este o treabă serioasă.
În opinia mea, a fost o perioadă în care dacaă ei nu ar fi făcut spectacolele pe care le-au oferit, dacă nu ar fi făcut tot ce au făcut.. lucrurile o luau la vale de tot de mai mult timp. Ei au avut atunci un rol foarte mare.
Dar le-am spus în același timp că solutia lor nu este cea ideală.
Cine să fie responsabili? Cei care au preluat clubul și l-au dus până în ziua de azi.
Când ești într-o zonă periculoasă a clasamentului, când te chinui cum te chinui, mai intervii și spui că vinzi pentru un leu, în niciun caz nu repari ceva. Jucătorii nu s-au mai concentrat etc”, a declarat Costel Orac la Digi Sport.
Ioan Andone îi avertizează pe suporterii care vor să o cumpere pe Dinamo
Nici Ioan Andone, cel care a adus fondul de investiții spaniol la masa lui Ionuț Negoiță, nu crede în reușita suporterilor:
„Bugetul lui Dinamo e de 140-150 000 de euro lunar. De unde dai 16 000 lui Fabbrini, 12 000 lui Mrzljak, de unde ai banii? Sau ai o politică să întinerești echipa, nu mai aduci jucători, te bazezi doar pe tineri, te salvezi de la retrogradare și atât”, a declarat Ioan Andone, la Digi Sport.
„Vor fi surprize imense” Anunțul reprezentanților DDB
Robert Thomas, reprezentantul DDB, spune că Asociația suporterilor este gata să preia clubul.
„Vor fi surprize imese, pot să vă spun. Am solicitat toate documentele financiare ale cubului, nu le luăm de la 0, suntem alături de echipă de 6 luni, știm cum stau lucrurile”, a declarat Robert Thomas la Pro X.
Costel Orac (61 de ani) a jucat pentru Dinamo între 1981-1989 și 1990-1991. Fostul atacant, născut la Galați, a făcut parte din generația „câinilor” care a prins marea semifinală din Cupa Campionilor, cu Liverpool, din 1984.