Nu mai e cale de întoarcere! Cosmin Contra s-a decis unde va antrena după ce pleacă de la Dinamo. Fostul selecționer are ofertă de la echipa unde joacă băiatul lui Romario
Cosmin Contra și-a găsit deja de lucru. Fostul selecționer așteaptă despărțirea de Dinamo, ca să se semneze Al Ittihad Jeddah, formația aflată pe locul 10 în prima ligă din Arabia Saudită. La echipa din Golf a antrenat de două ori Victor Pițurcă.
Este o situație unică în fotbalul românesc. Cosmin Contra îi face praf pe șefii lui Dinamo și îi acuză că l-au păcălit, iar spaniolii care conduc clubul tac mâlc. Antrenorul este decis să plece, dar vrea ca acest „divorț” să-i coste scump pe noii acționari ai echipei.
Fostul selecționer și-a aranjat deja „apele” scrie sport.ro. Înainte să vină la Dinamo, Contra a negociat cu mai multe echipe din zona arabă și după ce a văzut ce se întâmplă cu proiectul din România, a reluat tratativele. Sursa citată susține că antrenorul lui Dinamo ar fi ajuns deja la un acord Al Ittihad, echipa unde a antrenat de două ori Victor Pițurcă. Antrenorul român s-a judecat cu arabii și a câștigat aproape două milioane de euro.
Formația se află acum pe locul 10 în prima ligă din Arabia Saudită la 7 puncte în spatele lui Al Hilal, gruparea antrenată de Răzvan Lucescu. Al Ittihad Jeddah este o echipă cu un buget generos și are în lot șape jucători brazilieni. Unul dintre ei este Romarinho, fiul celebrului Romario.
Cosmin Contra, tentat de o aventură în țările arabe
Cosmin Contra a recunoscut zilele trecute, într-un interviu că a avut oferte bune din străinătate, înainte să vină la echipa din „Ștefan cel Mare”. Aventura la Dinamo i-a lăsat un gust amar și nu mai vrea să antreneze niciodată în România.
„Nu am fost păcălit doar eu, au fost păcălite multe familii, mulți oameni care au venit alături de acest proiect și sunt în aceeași situație ca și mine. Dacă suporterii dorm mai bine dând vina pe mine, nicio problemă, eu pot să trăiesc și cu acest lucru!
Pentru mine, experiențele în România se termină cu acest proiect! Nu mă mai interesează nici naționala, nici echipele de club”, a declarat Cosmin Contra.