„Nu pot să vă explic cât de fericit sunt”. Planic vrea să-și schimbe postul după golul cu CFR, care păstrează FCSB-ul cu prima șasnsă la titlu: „Mi-ar plăcea să fiu atacant”

Bogdan Planic, eroul FCSB-ului, s-a declarat extrem de fericit după golul care păstrează cele mai mari șanse pentru titlul în curtea echipei lui Nicolae Dică. Fundașul îndeamnă totuși la calm.

„Am reușit să marcăm în final. A fost cel mai important meci al acestui sezon. Nu pot să vă explic cât de fericit sunt. Ambele formații au apărat acel 0-0 din start. Atmosfera a fost peste cea de la meciul cu Lazio. Sunt al 12-lea jucător pentru noi. Nu s-a schimbat nimic în lupta pentru titlu. Avem șanse mai mari în acest moment. Ne permitem și un egal.

Mi-ar plăcea să fiu atacant, dar nu am calitățile necesare. Am fost norocos. Mă gândesc și la echipa națională, dar concurența este una uriașă. Eu sper în continuare”, a comentat Planici la Look TV pe marginea reușitei.

Echipa lui Nicolae Dică se menține pe primul loc în clasament, având 43 de puncte, iar clujenii sunt în continuare pe 2, cu 41 de puncte. În ultimele trei etape, FCSB va juca în deplasare cu CS U Craiova și CSM Poli Iași, iar în ultima etapă o așteaptă pe Astra, pe Arena Națională. De partea cealaltă, CFR are meciuri cu Viitorul, Craiova și Astra.

Publicat: 29 04. 2018, 23:53
Actualizat: 29 04. 2018, 23:54