„Nu știu de unde are bani”. Giovanni Becali e impresionat de un proiect din Superliga
Giovanni Becali are doar cuvinte de laudă la adresa lui Andrei Nicolescu, oficialul de la Dinamo București care pare să fi pus echipa bucureșteană pe picioare.
După mai multe sezoane din Superligă în care se bătea la retrogradare, Dinamo are cel mai bun atac din campionatul actual. Impresarul Giovanni Becali consideră că Andrei Nicolescu a făcut o treabă excelentă la Dinamo.
Andrei Nicolescu a primit laude pentru proiectul de la Dinamo, de la Giovanni Becali
Administratorul special de la Dinamo București a fost tratat cu vorbe frumoase de cel mai cunoscut impresar român, Giovanni Becali. Andrei Nicolescu a fost felicitat de impresar atât pentru transferurile reușite din această perioadă de mercato, cât și pentru incredibilul start de sezon al „câinilor”.
„Mă surprinde foarte mult Dinamo. Au tăcut din gură, au luat niște jucători tineri de peste tot.
Nu știu cu ce bani, nu știu de unde, dar uite că au luat. Se descurcă, felicitări președintelui Andrei Nicolescu”, a declarat Giovanni Becali pentru Fanatik.
La un moment dat, președintele Andrei Nicolescu intrase în dizgrația suporterilor „alb-roșii”, însă a reușit să le recâștige încrederea prin transferurile făcute.
„E tânăr, are relații, cunoștințe despre regulamente (n.r. Andrei Nicolescu) și cu puțină șansă Dinamo poate să ajungă și în primele 6, adică în play-off”, a completat impresarul român.
Dinamo are un început promițător de sezon, după mai mulți ani în care s-a bătut să se salveze de la retrogradare
Dinamo are cel mai bun start de sezon din ultimii ani, cu cel mai bun atac din Superliga și a anunțat că anul acesta obiectivul este calificarea în play-off. Echipa antrenată de croatul Zeljko Kopic a câștigat la scor cu Petrolul Ploiești (4-1) și cu nou-promovata Gloria Buzău (4-1) și a avut evoluții excelente cu Sepsi OSK (1-1), CFR Cluj (2-3) și Politehnica Iași (2-2).
Dinamo București ocupă poziția a patra în clasamentul Superligii, cu opt puncte după cinci partide jucate. La capitolul atac, Dinamo stă cel mai bine din Liga 1, cu 13 goluri marcate.
Pentru Dinamo, urmează derby-ul din Giulești, împotriva lui Rapid. Meciul se va juca duminică, 18 august, de la ora 21:30.