Sunt șase luni de zile de când Aradul fotbalistic și-a pierdut cel mai valoros, carismatic antrenor din ultimele decenii.
Pe 25 iunie, inima lui Ionuț Popa a încetat să mai bată pe patul de spital, „Mister” luptându-se cu o boală gravă din iarna anului 2019.
De altfel, Popa a fost obligat să se retragă din motive de sănătate de pe banca UTA-ei, pe care s-a așezat mai apoi, cu succes, Laszlo Balint.
În una dintre puținele intervenții publice din prima parte a acestui an, „Mister” era convins că echipa fanion a orașului său va juca din nou în Liga 1, acolo unde a antrenat-o și el în două mandate. „UTA este ca și promovată. După părerea mea, nu are adversar în Liga 2-a.
Mă bucur pentru echipă, mă bucur că nu m-au uitat nici pe mine. Chiar acum o oră, căpitanul echipei, Cipri Rus și directorul executiv, Codru Grădinariu, au fost la mine și mi-au adus un tort și un tricou cu UTA”, spunea Ionuț Popa la ultima sa aniversare, pe 17 aprilie.
Una dintre marile dorințe ale tehnicianului arădean era să ajungă și pe noua arenă „Francisc Neuman”, pentru meciurile UTA-ei în elită. Sigur ar fi fost în loja sa la întâlnirea cu Poli Iași, cealaltă echipă ce i-a marcat cariera fotbalistică alături de „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc.
Soția și fiica regratatului antrenor petrec primul Crăciun fără sprijinul lui, Medamira amintindu-și de părintele ei cu o poza de sezon. Ionuț Popa se oprește din împodobirea bradului pentru a-și îmbrățișa câinele.
Născut pe 17 aprilie 1953, la Săvârșin, În cariera sa, Ionuț Popa a antrenat echipele Metalul Ineu, Zădăreni, Strungul Arad, UTA Arad, Motorul, Telecom, Pecica sau Indagrara. A revenit și a promovat în Liga 1 cu UTA, apoi a trecut la FC Bihor, Jiul Petroșani, Politehnica Iași, CSMS Iași, CS Mioveni, Național Sebiș, Șoimii Pâncota și ACS Poli Timișoara. Ultima echipă pe care a condus-o a fost și cea din orașul său, UTA, pe care a preluat-o în aprilie 2018 și de care s-a despărțit oficial în iunie 2019. Ultimul meci în care Ionuț Popa a stat pe bancă la UTA a fost cel cu ACS Poli, fosta sa echipă, la Arad, pe 9 martie 2019. UTA s-a impus cu 2-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER