O națională, exclusă de FIFA de la Cupa Mondială, deși este calificată? Scandalul uriaș poate duce la o decizie istorică
Cu mai puțin de o lună înaintea startului Campionatului Mondial de fotbal, o echipă națională ar putea fi exclusă!
Turneul final din Qatar începe pe 20 noiembrie 2022, iar finala se va desfășura 18 decembrie 2022, pe Lusail Stadium.
Acum, FIFA este pe cale să ia o decizie extrem de importantă, aceea de a o exclude pe Iran de la Campionatul Mondial.
O națională, exclusă de FIFA de la Cupa Mondială, deși este calificată? Scandalul uriaș poate duce la o decizie istorică
Iran este una dintre cele 32 de țări calificate la turneul final care se va desfășura în Qatar. Țara asiatică face parte din grupa B, din care mai fac parte Anglia, Statele Unite ale Americii și Țara Galilor.
Potrivit jurnaliștilor englezi, Giani Infantino, președintele FIFA, a cerut suspendarea Federației de Fotbal Iraniene, din cauza protestelor împotriva actualului regim din țară.
Până acum, naționala de fotbal a Iranului a participa la 5 turnee de Campionat Mondial.
„Va fi cea mai frumoasă Cupă Mondială din toate timpurile. Toată lumea va fi unită prin intermediul Qatarului. Felicitările mele se duc către echipele care s-au calificat deja. Suntem în așteptarea ultimelor trei echipe care se vor califica. Opriți conflictele și războaiele! Trebuie sa traim in pace. Aceasta Cupa Mondială trebuie să fie una a unității”, a declarat Gianni Infantino pe scena din Doha.
Campionatul Mondial din Qatar, grupe:
Grupa A
- Qatar
- Ecuador
- Senegal
- Olanda
Grupa B
- Anglia
- Iran
- USA
- Țara Galilor
Grupa C
- Argentina
- Arabia Saudită
- Mexic
- Polonia
Grupa D
- Franța
- Australia
- Danemarca
- Tunisia
Grupa E
- Spania
- Costa Rica
- Germania
- Japonia
Grupa F
- Belgia
- Canada
- Maroc
- Croația
Grupa G
- Brazilia
- Serbia
- Elveția
- Camerun
Grupa H
- Portugalia
- Ghana
- Uruguay
- Coreea de Sud