O nouă „bijuterie” în fotbalul românesc! Stadionul Farul se transformă într-un OZN! Proiect de 100 de milioane de euro la Constanța | FOTO
Fotbalul românesc duce lipsă de rezultate la nivel european, dar începe să arate din ce în ce mai bine din punctul de vedere al arenelor. Stadionul Farul ar putea redeveni un reper pentru competițiile interne după investițiile de peste 100 de milioane de euro anunțate la malul Mării Negre.
Constanța este un oraș de tradiție în sportul românesc, dar a suferit mult în ultima vreme din cauza lipsei infrastructurii sportive. Stadionul Farul este una dintre arenele aflate în stare de degradare, dar se pare că viitorul va suna bine una dintre arenele preferate ale echipei naționalei din anii trecuți.
O noua „bijuterie”! Stadionul Farul se transformă într-un OZN! Proiect de 100 de milioane de euro la Constanța
Constanța va avea un stadion nou. Arena Farul va avea 15 mii de locuri și va fi un adevărat OZN. Noul stadion va fi gata în câțiva ani, promit politicienii locali, și va face parte dintr-un complex sportiv în care se vor investi peste 500 de milioane de lei.
Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a prezentat proiectul pentru un complex sportiv de cinci stele care va fi ridicat la Constanța.
Noul complex sportiv, care va fi construit pe locul actualei baze, va cuprinde un stadion de fotbal cu o capacitate de 15.000 de locuri, teren de antrenament, un stadion de rugby cu 5.000 de locuri, o arenă centrală de tenis de câmp cu 4.500 de locuri, o arenă secundară plus mai multe terenuri de tenis de câmp, un centru administrativ, cu locuri de cazare, spații de pregătire și de recuperare pentru sportivi, zonă de promenadă și un mic parc, anunță fcfarulconstanta.ro.
„Acesta este cel mai important obiectiv, aici bate inima sportului constănțean. Ne-am chinuit să aducem baza sportivă acasă, pentru că nu aparținea orașului și am reușit.
Ne-am propus să investit pe toate paliere, în sportul de performanță și în cel de masă, să premiem sportivii și antrenorii. Sunt multe lucruri de făcut, dar mă aștept ca mulți copii ai constănțenilor să vină către sport. Este extrem de important să investim și infrastructură, lumea are așteptări de pe azi pe mâine, dar nu poți face dintr-odată ce nici măcar nu a fost îngrijit timp de 30 de ani.
În parteneriat cu FC Farul, cu Tibi Curt, care este aici, de față, am început în urmă cu ceva timp să facem curățenie. Am scos din această bază zeci de camioane de gunoi, s-a muncit brânci și am adus la lumină stadionul”, a explicat Primarul Municipiul Constanța.
„Avem alocată suma pentru proiectul de fezabilitate și suntem pe lista de sinteză a Companiei Naționale de Investiții. Le vom preda un proiect la cheie. Va fi un parcurs lung și greu.
Statul român datorează mult Constanței, România datorează mult Constanței, măcar din punct de vedere sportiv. Toată contribuția Constanței la sportul românesc trebuie să se întoarcă. Este foarte bine că s-au făcut stadioane în alte orașe, dar este timpul să se facă și în Constanța un asemenea complex sportiv”, a mai spus Decebal Făgădău.
Stadionul Farul nu este singurul aflat pe lista arenelor cu care se va mândri Liga 1. Stadioanele Ghencea, Rapid și Arcul de Triumf sunt aproape de finalizare după ce au fost ridicate de la zero.
Mai mult, stadionul UTA din Arad este finalizat, iar Timișoara anunță ridicarea unor noi arene.
Sursa FOTO: fcfarulconstanta.ro