O nouă încercare pentru renașterea Universității: „Suntem în tratative avansate cu Adrian Mititelu”. Unde ar urma să joace
Se pregătește încă o tentativă de renaștere a Universității Craiova, după ce anul trecut Adrian Mititelu a reînscris echipa în Liga a II-a, dar a intrat în faliment. De această dată, inițiativa aparține Asociației „Știința Suntem Noi”.
Un grup de suporteri ai Universității, reuniți în Asociația”Știința Suntem Noi”, încearcă să readucă la viață Știința. Fanii negociază cu Adrian Mititelu, deținătorul brandului și al palmaresului, iar noul club ar urma să fie controlat de o societate pe acțiuni. Adrian Mititelu ar urma să aibă 33%, membrii Asociației același procent, în timp ce acțiunile rămase vor merge către eventuali investitori. Conform ediție.ro, negocierile dintre membrii Asociației și Adrian Mititelu sunt avansate:
„Clubul se va organiza în Universitatea Craiova SA, societate nou-înființată, care conform actului constitutiv asigură continuitatea FC Universitatea Craiova, având în capitalul social brandul acesta. În cadrul acestei societăți, asociația noastră va deține 33 la sută din acțiuni, 33 la sută vor reveni domnului Adrian Mititelu, iar restul de 33 la sută eventualilor investitori care ni se vor alătura”, a declarat Marius Sorinel, vicepreședintele Asociației „Știința Suntem noi”, citat de editie.ro.
Ionuț Teodorescu, avocatul Asociației „Știința Suntem Noi”, a explicat pașii care putea fi urmați în readucerea Universității în peisajul fotbalului românesc: „În momentul actual, palmaresul și emblema FC Universitatea Craiova sunt deținute de o societate pe acțiuni, al cărei capital social are o valoare de sută la sută, este momentan împărțit între trei asociații. Membrii Asociației „Știința Suntem Noi” încearcă să preia 33 la sută, în urma discuțiilor avute cu domnul Mititelu, din societatea pe acțiuni care deține palmaresul și sigla, urmând ca în funcție de ceea ce se va întâmpla pe viitor, să încercăm o creștere graduală, progresivă a acestui număr de acțiuni, care să vină în patrimoniul asociației Știința Suntem Noi, bineînțeles în funcție de numărul membrilor care vor participa la această asociație. Noi am purtat discuții intense cu domnul Mititelu, acesta și-a arătat disponibilitatea de a rezolva această situație, și credem că pe viitor se va întâmpla acest fapt”.
Suporterii au reușit să atragă alături de acest proiect figuri marcante ale istoriei clubului. Printre ei, Ilie Balaci și Aurică Țicleanu. Primul ar urma să ocupe funcția de președinte al Universității: „Scopul este de a readuce în competiții această echipă. Tocmai de aceea avem nevoie de implicarea și ajutorul tuturor suporterilor. Ne-am gândit la un sistem occidental, prin care fiecare suporter va avea propria sa contribuție. În prezent, important pentru noi este că domnul Mititelu deține palmaresul și însemnele echipei, de altfel suntem onorați să vă spunem că îi avem alături de noi pe domnii Ilie Balaci și Aurel Țicleanu, ambii și-au arătat sprijinul necondiționat. Alături de noi mai sunt Eugen Trică, Florin Șoavă, Gheorhe Ceaușilă, Mircea Bornescu, Dragoș Bon, Nicolo Napoli, Robert Săceanu, Mădălin Ciucă și Florin Costea”, a declarat pentru ediție.ro Mirea Nețoiu, secretarul general al Asociației.
În cazul în care demersul lor va avea succes, se vor face eforturi pentru înscrierea echipei în liga secundă. În cazul în care FRF nu-și va da acordul, sunt gata să înceapă de jos: „Proiectul este deja făcut, până la sfârșitul lunii martie vom încerca să vedem în ce ligă vom evolua. După regulament ar fi liga a doua, dar avem și varianta cu liga a IV-a. Va conta de federație, de investitorii pe care îi vom avea alături„, a mai spus Marius Sorinel.
Până în prezent, din Asociație fac parte 800 de suporteri, iar fiecare dintre ei ar urma să cotizeze la bugetul echipei cu 200 de lei pe an. Cât despre baza de pregătire și terenul pe care ar urma să-și dispute meciurile, editie.ro susține că o variantă ar fi Balș, după ce Primăria din localitate și-a declarat sprijinul pentru proiect.